22:22:44 22.11.2024
Stiri

Platon, REPLICĂ pentru Alaiba: „A depus un demers la Procuratură privind „Moldasig” pentru un „onorariu” de 1 000 de euro”

Actualitate 20.11.2020 11:29 Vizualizări2063 Autor: Ziarul National
Platon, REPLICĂ pentru Alaiba: „A depus un demers la Procuratură privind „Moldasig” pentru un „onorariu” de 1 000 de euro” Facebook


Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon îl acuză pe deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, că ar fi „bețiv” și ar „consuma droguri”, amintind că l-ar fi văzut personal într-un local în stare avansată de ebrietate. În acest context, Platon pune la îndoială credibilitatea acestuia, în contextul demersului depus de acesta la Procuratura Generală în privința unor evoluții îngrijorătoare la compania de asigurări „Moldasig”.

Într-o postare pe contul său de facebook, Veaceslav Platon își amintește că l-a văzut ultima dată pe Alaiba într-un loc care îi aparținea unei jurnaliste de la TV8, fiind într-o stare avansată de ebrietate.

În privința demersului lui Alaiba legat de „Moldasig”, Platon comentează că acesta ar fi sărit în apărarea averii lui Plahotniuc pe care ar fi obținut-o „ilegal”.

În plus, Platon menționează că a auzit că deputatul PAS ar presta asemenea „servicii” pentru bani.

„Persoane din Parlament care cunosc dedesubturile spun că puteți face astfel de demersuri pentru 1 000 de euro. Nu vreau să cred asta. Nu vreau să cred că pentru un membru PAS valorile europene sunt doar un paravan în spatele căruia pot face orice, așa cum a făcut la vremea sa Plahotniuc. Că pentru un membru PAS supremația legii, protecția proprietății private și protejarea investițiilor nu sunt doar declarații electorale, dar adevărate valori”, potrivit lui Platon.

El anunță că îi va expedia lui Alaiba documente confirmative care ar demonstra cum Vlad Plahotniuc a preluat ilegal afaceri și acțiuni prin diferite metode, inclusiv șantaj și presiuni. De asemnea, Platon spune că intenționează să discute personal cu Alaiba, deși anticipează că acesta va evita discuțiile.

Amintim că Dumitru Alaiba a depus un demers la procuratură în care vorbește despre un posibil atac raider la „Moldasig”, sugerând că în spatele acestuia ar sta Veaceslav Platon. El vorbește despre decizia unei instanțe de judecată în baza căreia un acționar minoritar a ajuns să gestioneze pachetul majoritar de acțiuni al acestei companii.

„Aceste acțiuni după formă și caracter, par a fi o schemă clasică de preluare ostilă a afacerii (așa-zis atac raider) prin care sunt preluate abuziv și arbitrar acțiunile unei companii, fiind utilizate un șir de scheme frauduloase (inacțiunea sau acțiunile limitate ale regulatorilor, falsificarea documentelor, semnături false, folosirea forţei, sechestrul fizic al companiei, sprijin tacit de la instituțiile de stat care în mod deliberat nu acționează eficient pentru a proteja legislația, utilizarea de hotărâri judecătorești (inclusiv cele ale instanțelor de arbitraj) emise fără motive întemeiate etc)”, spune Dumitru Alaiba.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md