16:10:15 25.11.2024
Stiri

Platforma „DA” l-a identificat pe PROVOCATORUL care „cu o singură piatră a lovit patru polițiști”. Care-s ACȚIUNILE de mai departe

Politică 25.04.2016 14:34 Vizualizări6280 Autor: Ziarul National
Platforma „DA” l-a identificat pe PROVOCATORUL care „cu o singură piatră a lovit patru polițiști”. Care-s ACȚIUNILE de mai departe facebook


Reprezentanții Platformei „Demnitate și Adevăr” consideră că îmbulzeala de ieri de pe strada Bulgară a fost pusă la cale de provocatori deghizați în protestatari, iar cei care au împroșcat mulțimea cu spray paralizant au fost polițiștii. Liderii protestatarilor au spus că se vor prezenta la poliție și vor demonstra că cel care a pus la cale aceste incidente este Vlad Plahotniuc.

„Poliția minte când spune că protestatarii au pus la cale acele incidente. Ministrul Jizdan, șeful Inspectoratului General de Poliție, Pânzari și Cavcaliuc sunt niște criminali de drept comun. Poliția nu a folosit spray lacrimogen, dar unul paralizant. Acest tip de spray este interzis în toată lumea. Chestia cu rănirea polițiștilor chiar e ridicolă. Noi am identificat persoana care a aruncat piatra și am predat-o poliției. Cu o singură piatră au fost răniți patru polițiști. De remarcat că toți polițiștii erau cu căști, iar provocatorul, pe nume Vadim, fost sau actual angajat al Serviciilor Operative al MAI, a nimerit în cap un angajat fără cască”, a spus astăzi în cadrul unei conferințe de presă Vasile Năstase.

La rândul său, Andrei Năstase a precizat că este filmarea cu polițistul care a împroșcat cu spray paralizant. „De fapt, Plahotniuc a vrut să facă ieri un alt 7 aprilie, dar noi am reușit să-l lăsăm cu buza umflată. Cei care au recurs la violență sunt oamenii lui Plahotniuc. El a organizat și 7 aprilie, iar instituțiile internaționale cunosc asta. Tot Plahotniuc va răspunde pentru miliardul furat, pentru acapararea televiziunilor, pentru că a încălcat ieri dreptul la libera circulație a oamenilor și multe altele”, a declarat Andrei Năstase.

Acesta a menționat că va merge la poliție în cazul în care va fi citat, chiar dacă nu are încredere în organele de drept din R. Moldova: „Vom merge să ne apărăm drepturile. Vom ajunge chiar la CEDO. Vom demonstra că în spatele acestor provocări și provocatori stă anume Plahotniuc”.

Întrebat câți oameni au fost ieri în Piața Marii Adunări Naționale, Andrei Năstase a spus că zeci de mii. „Au fost zeci de mii, dar nu pot să zic că am stat să-i număr. Cert este că 2/3 din cei care urmau să ajungă la protest au fost împiedicați să vină. Au fost anulate multe rute de transport public. E un lucru inadmisibil, e încălcarea drepturilor omului la libera circulație”, a punctat sursa citată.

Cei din Platforma „DA” au dat asigurări că protestele vor continua până când va fi anunțată data alegerilor parlamentare anticipate. „Alegerile parlamentare anticipate trebuie să fie organizate odată cu alegerile prezidențiale. După sărbători vom decide ce vom face mai departe. Ne vom consulta cu structurile noastre din teritoriu, cu societatea civilă. Sunt mai multe opțiuni. Să protestăm împreună cu partidele anti-oligarhice sau de unii singuri. Vom decide după sărbători cum vom proceda mai departe”, a conchis liderul Platformei „DA”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md