Plătesc la timp, dar sunt datori la stat
REALITATEA // În loc de o bătrânețe liniștită și fără griji, sunt târâți prin instanțe din cauza unor datorii pentru unele servicii de care nu au beneficiat
„Am muncit în tinerețe ca două albinuțe și am sperat că vom avea o bătrânețe liniștită, dar nu a fost să fie. De ani buni suntem târâți prin instanțe și impuși să plătim pentru niște servicii de care nu am beneficiat”. Așa își începe povestea tristă de viață Iulian Bot din municipiul Chișinău.
El, militar de profesie, ea – profesoară de limba franceză. Odată, li se părea că le stă toată lumea la picioare. „Oameni văzuți am fost și am fost printre oameni mari. Niciodată nu m-aș fi gândit că, atunci când voi ajunge fără puteri, nu voi avea susținere. Cel mai tare mă doare că susținerea nu o am chiar din partea statului pentru care am muncit și m-am sacrificat”, zice cu lacrimi în ochi nenea Iulian.
Soția - la pat, el - fără puteri și bolnav de diabet
Acum zece ani, soția lui, Areta Berbecaru, a suferit un atac cerebral și tot de atunci a rămas practic imobilizată la pat. El se regăsește în lista celor bolnavi de diabet zaharat, dependent de insulină. Să-i îngrijească nu are cine acum. Cei doi au un fecior, care este plecat departe de casă. „Acesta este copilașul nostru. Are peste 40 de ani, dar nu este căsătorit”, bătrânul ne arată cu mâna la o fotografie a unui băiețaș de vreo zece ani, care stătea rezemat de un dulăpior din odaie.
„Este foarte greu. Soția stă la pat, de aproape zece ani nu a mai ieșit din casă. Doar pentru medicamente, lunar, scoatem din buzunar peste o mie de lei. Ce ne mai rămâne atunci pentru hrană și achitarea serviciilor de întreținere?”, se întreabă pensionarul în vârstă de 86 de ani.
Datornici „Termocom”-ului pentru căldura cu care nu s-au încălzit
Ar trece poate ziua altfel, dacă nu s-ar mai adăuga aici și alte probleme. Și pentru că nu mai puteau îndura frigul „Termocom”-ului, în anul 1997, cei doi soți și-au instalat în apartament un sistem autonom de încălzire.
„Am fost printre primii în oraș când ne-am instalat așa sistem. Draga mea, când a început să se încălzească apartamentul, ni se părea că suntem în rai. Noi, deprinși cu căldura sovietică, când am înghețat tot timpul în apartament, după ce am instalat căldura noastră ni se părea ceva ieșit din comun”, își amintește nea Iulian. Toate bune până în ziua în care le-a venit o chitanță prin care au fost obligați să achite și pentru căldura furnizorului de agent termic din oraș.
„Eu știu că merg la magazin, iau un produs și achit pentru asta. În cazul dat, eu pentru ce să achit? Nu m-am încălzit cu căldura lor”, se întreabă nedumerit pensionarul.
După ce a fost debranșat de la energia termică și beneficia de gazele naturale, țevile centralizate din apartamentul lui nea Iulian au fost izolate, fapt confirmat printr-un document al gestionarului fondului locativ. Apoi, au intrat în vigoare noile prevederi din Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale, care prevăd că, în cazul deconectării integrale a apartamentului de la sistemul centralizat de încălzire, cu instalarea altei surse de încălzire, proprietarul apartamentului va achita plata pentru încălzire. De la 1 octombrie 2013, aceasta este de 20 la sută din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului, iar pensionarul a fost obligat să plătească pentru această căldură.
„Cum să plătesc pentru ceea ce nu am folosit? După ce au fost izolate, țevile care trec prin apartamentul meu sunt reci. Respectiv, nu am beneficiat de niciun grad de căldură. Își bat joc cu totul de noi”, ne spune cu ochii în lacrimi nea Iulian.
Târâți prin instanțe
Și pentru că au refuzat să plătească și s-a acumulat o datorie de câteva mii de lei, în una din zile familia Berbecaru s-a pomenit chemată în fața instanței de judecată. Nu a avut câștig de cauză nici la Judecătoria sectorului Buiucani și nici la Curtea de Apel Chișinău, unde a contestat decizia primei instanțe. Ambele l-au obligat să achite această datorie. „Apartamentul se află la etajul șase. Încălzirea vine de sus în jos, respectiv temperatura în țevile centralizate nici nu avea acele 18 grade cât ar fi trebuit să fie. Ieșea că eu de fapt încălzesc țevile centralizate, dar nu ele apartamentul meu. Chiar și așa, sunt obligat să plătesc”, zice necăjit pensionarul.
Mii de chișinăueni se plâng pe Hotărârea Guvernului
De când a intrat în vigoare Hotărârea în cauză a Guvernului, mii de locuitori ai capitalei, care au sistem autonom de încălzire, s-au plâns că furnizorul de energie termică le percepe taxe prea mari pentru țevile sistemului centralizat de încălzire, care le tranzitează apartamentele. „E absurd. Sunt la primul etaj al blocului. Plătesc peste o mie de lei pentru gazele naturale cu care mă încălzesc și peste 300 de lei pentru așa-zisa căldură de la țevile sistemului centralizat, care sunt mai mult reci decât calde. Pentru ce?”, se întreabă nedumerit și Vladimir Armașu din Chișinău.
Hotărâre, contestată la Curtea Constituțională
Plata de 20 la sută, stabilită prin hotărâre de Guvern, este prea mare și în opinia unor deputați. În toamna anului 2011, un grup de deputați comuniști au depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care au contestat prevederile în cauză din Hotărârea Guvernului. Ulterior, Curtea Constituțională a decis să sisteze procesul pentru controlul constituționalității acestor prevederi, menționând că „persoanele care se consideră lezate prin prevederile contestate se pot adresa în instanța de drept comun pentru a-și apăra drepturile”. „Ei, și ce folos că m-am adresat eu și am demonstrat că nu beneficiez de căldura lor? Nu este normă juridică care să ne apare. Aici, guvernanții trebuie să modifice legea, astfel încât să aibă temei legal ca judecătorii să ne facă dreptate”, conchide pensionarul Iulian Bot.
Petru Gontea, șeful Direcției locativ-comunale și amenajare din municipiul Chișinău:
„Suntem în proces de lucru”
„Suntem în proces de lucru în această problemă. Sigur că este prea mult 20 la sută pentru proprietarii apartamentelor de la ultimul sau primul etaj, unde apartamentul primește răceală de la acoperiș sau subsol. Am elaborat niște propuneri de modificare a legislației, urmează să fie creat grupul de lucru care să examineze această situație. Prioritate, desigur, vor avea locuitorii care s-au plâns deja pe această problemă”.
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan