PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
Autoritățile vor investi, până la finele anului curent, 200 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii universitare, precum și 20 de milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare a școlilor profesional tehnice și a colegiilor.
Totodată, 300 de școli vor fi dotate cu echipamente digitale, iar 200 de grădinițe - cu materiale didactice și mobilier nou.
De asemenea, în acest an vor fi procurate încă 39 de autobuze școlare pentru transportul elevilor, a anunțat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
CITIȚI și NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități
Potrivit ministrului Perciun, începând cu 1 septembrie 2025, majoritatea școlilor din R. Moldova vor asigura alimentația gratuită a elevilor din clasele a V-a – a IX-a, programul fiind finanțat integral din bugetul de stat.
Totodată, ministerul lucrează, în prezent, la actualizarea curriculumului și la debirocratizarea proceselor din sistemul educațional.
Mai exact, în anul curent va fi publicată prima versiune a noului curriculum, care urmează a fi implementat începând cu anul 2027, și vor fi revizuite 47 de curricule școlare, care vor fi propuse spre dezbateri publice până la finele anul 2025.
„Curriculumul trebuie să fie dinamic, adaptat provocărilor actuale. Vom introduce competențe transversale, precum gândirea critică, creativitatea, educația digitală și antreprenorială, și vom promova discipline relevante pentru piața muncii. Colaborăm cu sectorul privat și experți internaționali pentru a crea un curriculum competitiv”, a declarat Dan Perciun.
De asemenea, ministrul a anunțat majorarea, în 2025, a salariilor profesorilor cu grade didactice și dublarea burselor doctoranzilor. Atragerea a 2 050 de studenți la programele de pedagogie, precum și repartizarea a 500 de absolvenți în școli tot se numără printre prioritățile Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2025.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani