Plahotniuc a RUPT DEFINITIV legătura cu PD, deoarece NU i-a fost îndeplinită o doleanță. „De asta le-a spus să plece din SEDIUL nou, iar finanțarea e zero”
Fostul coordonator al coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc, ar fi rupt definitiv legăturile cu Partidul Democrat (PD), iar asta s-ar datora faptului că ex-premierul Pavel Filip a câștigat bătălia din interiorul formațiunii și a fost ales președinte al democraților. Anunțul a fost făcut de liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Potrivit lui Voronin, care face trimitere la surse din cadrul PD, succesorul „coordonatorului” nu trebuia să fie Pavel Filip, ci actualul candidat al PD la funcția de primar general, Vladimir Cebotari.
„Plahotniuc i-a dat procură ca să fie președinte al PD lui Vladimir Cebotari. Dar Filip a simțit că este foarte bine pregătit. El și acum vorbește despre succesele sale în funcția de prim-ministru, pe care doar el le ține minte. El a făcut tot, din informațiile pe care le am, cu ajutorul lui Dumitru Diacov, să fie ales președinte. Diacov și Filip s-au răzbunat pe Plahotniuc pentru tot ce le-a făcut”, a precizat Voronin.
Pentru că nu ar fi fost ascultat, Plahotniuc i-a dat afară pe democrați din sediul luxos de pe strada Armenească. „Plahotniuc le-a spus să plece din sediu nou, iar finanțarea e zero”.
Comunistul crede că după alegerile locale din 20 octombrie PD se va dezintegra, iar deputații aleși pe lista formațiunii vor participa la o nouă majoritate parlamentară. „Până la alegeri se vor menține, dar după alegeri… Nu trebuie să se grăbească aceștia care vor să facă o nouă coaliție…O să-i ia pe gratis”, a conchis sursa citată.
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei