10:23:17 25.11.2024
Stiri

Pierderile agricultorilor din raionul Ștefan Vodă sunt de ordinul sutelor de milioane, iar statul a aprobat compensații de doar 13,5%. Premierul Chicu: „Guvernul nu va aloca mai multe mijloace”

Actualitate 13.08.2020 13:58 Vizualizări1293 Autor: Ziarul National
Pierderile agricultorilor din raionul Ștefan Vodă sunt de ordinul sutelor de milioane, iar statul a aprobat compensații de doar 13,5%. Premierul Chicu: „Guvernul nu va aloca mai multe mijloace”


Deficitul bugetar din acest an este de 18 miliarde de lei și Guvernul nu va aloca mai mulți bani pentru compendarea pierderilor agricultorilor decât cei anunțați până acum.

Declarația îi aparține prim-ministrul Ion Chicu și a fost făcută astăzi, la întâlnirea cu producătorii agricoli din raionul Ștefan Vodă.

Sectorul agrar din raionul Ștefan Vodă suferă, deja al doilea an la rând, pierderi din cauza calamităților naturale. Numai în 2020 au fost afectate peste 23 de mii de hectare de teren agricol, iar suma pierderilor depășește 185 de milioane de lei. Cel mai mult au suferit culturile de grâu, orz și rapiță. Statul a aprobat alocarea compensațiilor pentru 141 de producători din raion, în valoare totală de peste 25 de milioane de lei sau 13,5% din suma pierderilor suportate de agricultori.

La această etapă, pentru compensarea pierderilor la culturile cerealiere de grupa I, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei sau câte 1 050 de lei per hectar.

„Alocarea acestor bani, în condițiile anului 2020, înseamnă reducea investițiilor planificate pentru alte sectoare importante. Pentru compensarea pierderilor la culturile de grupa I, Guvernul nu va aloca mai multe mijloace, în condițiile când avem un deficit bugetar de 18 miliarde de lei în acest an. Urmează să venim în scurt timp cu un alt pachet de măsuri de sprijin pentru agricultori”, le-a spus Ion Chicu agricultorilor.

Prim-ministrul i-a îndemnat pe producătorii agricoli care protestează de mai multe zile să aplice rapid pentru a beneficia de subvenții, menționând că „protestele organizate în ultimele zile și blocarea traseelor nu sunt o soluție”.

O altă promisiune făcută de premierul Ion Chicu este investirea de către Guvern, începând cu anul viitor, în reabilitarea sistemelor de irigare.

„Anul viitor vom aloca bani din buget pentru restabilirea sistemelor de irigare din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. În caz contrat, va trebui să alocăm zeci de milioane de lei pentru compensarea pierderilor în fiecare an”, a afirmat șeful Executivului.

Evaluarea tehnică a Guvernului arată că sunt necesare circa 135 de milioane de euro pentru revitalizarea sistemelor de irigare din Republica Moldova.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md