PIERDERI // Circa 60 la sută din suprafețele cu sfeclă de zahăr, compromise în acest an: Producătorii cer subvenții de la stat
Sfeclă puțină, prețuri mici oferite de procesator și risc de majorare a prețului la zahăr.
Seceta din acest an a compromis circa 60 la suta din suprafețele cu sfecla de zahăr din R. Moldova. Pe lângă impactul negativ al condițiilor climatice, producătorii se confruntă și cu prețuri înalte la produsele de protecție și îngrășămintele, ceea ce a dus la pierderi semnificative în această ramură.
Un grup de producători de sfeclă de zahăr din raioanele Ocnița, Dondușeni, Râșcani și Drochia i-a solicitat vicepremierului Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, care a întreprins o vizită în teritoriu la finele săptămânii trecute, subvenții pentru acoperirea costurilor de producție, precum și implementarea unor programe de sprijin.
Potrivit lor, costurile de înființare a unui hectar cu sfeclă a fost de la 30 - 37 de mii de lei și nu-și pot recupera investițiile.
Asociația producătorilor de sfecla de zahăr urmează să prezinte viziunea sa privind perspectiva ramurii și soluțiile de redresare a domeniului, iar vicepremierul Vladimir Bolea a promis că propunerile fermierilor vor fi analizate și integrate în strategia ministerului pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii și industriei alimentare.
„Va fi elaborat un program de dezvoltare a culturii sfeclei de zahăr, iar odată cu modificarea modelului de subvenționare, această ramură strategică ar putea beneficia de subvenții per hectar”, a arătat Vladimir Bolea.
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S., exemplu de responsabilitate socială în R. Moldova. Asociația a primit o diplomă de EXCELENȚĂ în cadrul Galei Hospices of Hope Moldova
Nicolae Enciu // Revoluția din Decembrie 1989, moment decisiv în istoria contemporană a României: 1989 - prăbușirea imperiului lui Stalin în Europa Centrală și de Est
A convins mai multe persoane să ia credite de la BEM, dar banii au ajuns pe contul personal: 11 ani de pușcărie și 4,7 milioane de lei întoarse BEM-ului