04:19:09 12.04.2025
Stiri

Prezicerile veteranilor de război se ADEVERESC. DOUĂ persoane, reținute pentru acțiuni ce ar dăuna securității statului

Social 26.06.2014 11:50 Vizualizări2757
Prezicerile veteranilor de război se ADEVERESC. DOUĂ persoane, reținute pentru acțiuni ce ar dăuna securității statului trm.md

Prezicerile de acum câteva zile ale participanților la războiul de la Nistru din 1992, precum că în R. Moldova ar exista câteva zeci de organizații paramilitare care ar pregăti persoane pentru eventuale atacuri armate și teroriste, cu scopul de a destabiliza situația din țară, se pare că prind contur.

Procuratura Generală anunță, astăzi, într-un comunicat de presă că, împreună cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, au reținut două persoane bănuite de implicare în activități ce ar dăuna securității statului.

Potrivit sursei citate, reținerea a avut loc în cadrul unei cauze penale în care este investighat un caz de pregătire a unor cetăţeni ai R. Moldova „pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter subversiv şi anticonstituţional, ce ar putea dăuna securităţii de stat şi integrităţii teritoriale a ţării”.

„Nu vreau să comentez nimic, pentru a nu dăuna mersului anchetei. Sunt locotenent-colonel în rezervă, știu ce înseamnă că faci o declarație care ar putea da peste cap o anchetă întreagă. Ne bucurăm că au reacționat la cele declarate de noi. Pe lângă alți procurori, în această instituție au mai rămas și procurori care își îndeplinesc onest și conștiincios meseria. Îi lăsăm să și-o facă. Noi vom monitoriza și, dacă nu vor avea o atitudine corectă, imediat vom reacționa”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL președintele Asociației veteranilor de război – 1992 „Tiras-Tighina”, Anatol Caraman.

Amintim că, în cadrul unei conferințe de presă, participanţii la războiul de la Nistru și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu intensificarea mişcărilor separatiste în sudul ţării, dar şi a tentativelor de extindere a acestora pe întreg teritoriul R. Moldova.

Aceștia au îndemnat conducerea R. Moldova să prevină intenţiile unor persoane şi grupuri ce urmăresc obiective străine şi vor cu orice preţ să stopeze mersul european al țării.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte