Ce a obţinut Valeriu Streleţ la New York. Șansa ISTORICĂ a premierului
Vizita prim-ministrului Valeriu Streleţ la New York a fost tratată la Chişinău preponderent cu glume mai mult sau mai puţin maliţioase. Foarte bine. Simţul umorului este o probă a sănătăţii intelectuale.
Prăpădindu-se de râs
Presa occidentală este doldora de farse, anecdote şi caricaturi care îi vizează pe Barack Obama, David Cameron sau Angela Merkel. Nimeni nu moare, nu-şi pierde popularitatea şi nici apetitul de pe urma acestui fapt.
Din contra. Politicienii profită de poantele ce se spun despre ei, considerând că amuzamentul pe seama lor îi ajută să se menţină în atenţia publicului.
Faptul că şeful Guvernului moldovean fusese confundat cu Putin de stafful tehnic de la sediul ONU nu i-a prejudiciat reputaţia, bineînţeles. Dimpotrivă, s-a constituit într-o oportunitate rară pentru el şi pentru Republica Moldova de a intra în vizorul presei internaţionale.
Oricum, la Chişinău s-a ironizat copios pe seama confuziei de la New York. Nu-i rău deloc, desigur, că am avut ocazia să ne mai descreţim frunţile în toiul unei mari încordări politice.
Ceea ce contează este să nu se întreacă măsura. Dacă însă o porţie sănătoasă de râs degenerează într-o hlizeală nesimţită, riscăm noi înşine, cei care ne amuzăm, să ne transformăm în nişte comici penibili.
Din păcate, asta s-a întâmplat cu presa de la Chişinău. A făcut mult haz. A hohotit până la lacrimi. Dar tot prăpădindu-se de râs, i-a scăpat esenţialul. Or, Valeriu Streleţ a bifat o vizită de succes peste Ocean.
Întâlnirea cu Obama
Prim-ministrul Republicii Moldova s-a întreţinut cu preşedintele american Barack Obama în cadrul şederii sale la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU. El a pozat alături de liderul de la Casa Albă şi prima doamnă Michelle Obama.
Vă asigur că acest episod este extrem de semnificativ. Cel mai puternic om al planetei nu se întâlneşte cu fiecare premier, preşedinte sau rege care vine la ONU. Faptul că Obama a acceptat să-l primească pe Streleţ în circumstanţe informale este pe cât de încurajator, pe atât de simptomatic.
Premierul moldovean a avut întrevederi cu reprezentanţii FMI şi cu o serie de personalităţi de marcă de pe mapamond. Evident, vizita nu s-a soldat cu semnarea unor acorduri şi angajamente.
Dar asta oficial. Neoficial însă şeful Guvernului de la Chişinău n-a cheltuit degeaba banii alocaţi pentru acest voiaj. Streleţ a obţinut devansarea negocierilor cu FMI care anterior a lăsat să se întrevadă că va veni la Chişinău doar la începutul anului viitor. Acum are promisiunea că va semna un Memorandum cu Fondul înainte de luna decembrie.
Totodată, premierul s-a asigurat că nici FMI, nici Uniunea Europeană nu se vor opune acordării încă în această toamnă a cel puţin 60 de milioane de euro din împrumutul românesc de 150 de milioane de euro. În curând va avea loc şi vizita amânată a şefului Guvernului la Bruxelles care ar putea lămuri multe lucruri în ceea ce priveşte refacerea relaţiei deteriorate cu oficialităţile UE.
Şeful Guvernului a trebuit să dea garanţii, ce-i drept, că băncile devalizate vor fi lichidate, concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău va fi revizuită, iar persoanele suspectate de complicitate la furtul miliardului vor fi reţinute şi judecate, lucru asupra căruia insistă SUA şi UE.
Memorandumul, după cum a confirmat luni seara la Pro TV ambasadorul SUA în Republica Moldova, va fi condiţionat de implementarea unor reforme rapide şi substanţiale. Una dintre ele va prevedea transparentizarea acţionariatului şi proprietăţii în economia naţională, dar înainte de toate în bănci şi în mass-media.
Rămâne de văzut dacă premierul va avea şi susţinerea liderilor AIE-3. Un lucru este cert. Fără pedepsirea corupţilor şi hoţilor, fără demiterea procurorului general şi a altor înalţi demnitari care au permis jefuirea statului va fi imposibilă nu numai reluarea finanţării externe, ci şi restabilirea în deplinătatea lui a parteneriatului cu UE.
Şansa istorică a premierului
Sursele diplomatice sugerează că premierul a obţinut sprijinul SUA şi al aliaţilor europeni pentru protejarea Republicii Moldova de riscurile unei eventuale destabilizări politice. Din acest punct de vedere, aliaţii occidentali vor încuraja în continuare eforturile României de asistare a Chişinăului pe diverse planuri pentru a nu permite Rusiei să pescuiască dividende politice în apele tulburi de la Chişinău.
Acestea sunt concluziile unei vizite a prim-ministrului la New York care, neîndoios, merita o reacţie mai serioasă decât o băşcălie ordinară. Ar mai fi de adăugat că lui i-a fost scris să conducă Executivul într-o perioadă extrem de dificilă şi foarte periculoasă pentru destinul naţional.
Pe de altă parte, anume în atare situaţii complicate oamenii politici au posibilitatea să se manifeste în toată plinătatea calităţilor lor umane. Valeriu Streleţ are şansa istorică, ca să nu zic datoria, de a depăşi grilele politicianiste stabilite în vârful piramidei şi a pune umărul astfel la scoaterea societăţii la liman.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md