Peste o mie de grenade și sute de arme, ridicate din zona de securitate de pe Nistru
Comisia Unificată de Control (CUC) a colaborat pe parcursul ultimilor ani cu organele de forță de pe ambele maluri ale Nistrului pentru a menține ordinea în zona de securitate de pe Nistru.
Reprezentanții Transnistriei care fac parte din CUC au făcut totalizări și s-au lăudat cu acțiunile pe care le-au desfășurat în regiune de la fondarea Comisiei.
„În urma colaborării cu forțele de ordine ale părților implicate în conflict, din zona de Securitate au fost ridicate 221 de arme, 1 395 de grenade, 43 de lansatoare de grenade și aproximativ 155 de mii de cartușe”, a prezentat statistici copreședintele CUC, Oleg Beleakov.
De asemenea, geniștii au dezamorsat aproximativ 6 500 de mine antitanc și peste 6 000 de alte obiecte explozive.
De asemenea, membrii CUC au contribuit la căutarea persoanelor dispărute în Zona de Securitate. În urma acțiunilor intreprinse au fost identificate 63 de persoane, cinci dintre acestea fiind în viață.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani