13:33:27 17.04.2025
Stiri

Peste 60 la sută din locuitorii Crimeii au participat deja la referendum

Știri 16.03.2014 17:52 Vizualizări1643
Peste 60 la sută din locuitorii Crimeii au participat deja la referendum

Până la ora 17.00, peste 60 la sută din locuitorii Crimeii au reuşit să participe la referendum, scrie RIA Novosti.

,,Aproape 64 la sută, sau 970 de mii de cetăţeni au participat deja la referendum”, a spus în cadrul unei conferinţe de presă şefului comisiei pentru desfăşurarea referendumului în Crimeea, Mihail Malîşev.

Procesul de votare nu a trecut însă fără nereguli. Primele încălcări au fost semnalate după doar câteva ore de la începerea procesului votării.

La Sevastopol, câteva zeci de alegători au fost văzuţi de către un jurnalist AFP încercând să introducă buletine în urne cu o jumătate de oră înainte de deschiderea oficială a scrutinului, la ora locală 8.00.

În unele secţii de votare, jurnalişti, inclusiv de la AFP, au fost împiedicaţi să pătrundă în incintă, în pofida acreditărilor emise de către autorităţile separatiste locale.

În centrul capitalei provinciei, Simferopol, campania în favoarea unui vot prorus a continuat neîntrerupt, contrar prevederilor legii electorale. Repetiţii ale unor spectacole în vederea sărbătoririi victoriei aşteptate a taberei „da" pentru Rusia continuau, spre exemplu, în Piaţa Lenin, în centrul oraşului.

Într-o secţie de votare de la Bahcisarai, la aproximativ 30 de kilometri sud de Simferopol, un pensionar care deţine un paşaport rusesc şi care locuieşte în oraş de mai mulţi ani nu a fost autorizat să voteze, a constatat un jurnalist AFP.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte