Peste 200 de cetățeni străini, OSTATICI în Donețk


Separatiștii din estul Urainei au luat ostatici sute de cetățeni străini. Peste 200 de persoane au fost sechestrate doar în Donețk, a anunțat guvernatorul regiunii Serghei Taruta. Autoritățile duc tratative pentru a-i elibera pe ostatici.
În același timp, reprezentanții așa-zisului guvern al republicii populare Donețk au precizat că printre ostatici sunt și europeni, dar și cetățeni de rasă africană. „Sunt mulți cetățeni ai Cehiei și Poloniei. Nu știu care este soarta lor, poate sunt în arest. Nu am auzit să se poarte negocieri pentru un schimb de ostatici”, a declarat copreședintele guvernului din Donețk, Miroslav Rudenco, citat de gazeta.ua.
Autoritățile de la Kiev duc tratative cu separatiștii pentru a elibera ostaticii. Principalul negociator din partea Donețkului este primarul orașului Alexandr Luchiancenko.













































































