Operațiunea „Girofar” dă roade
Peste o sută de șoferi au fost sancționați de polițiștii de patrulare, pentru că nu au acordat prioritate autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.
Astfel, timp de două zile, 17 și 18 martie curent, polițiștii de patrulare au însoțit o ambulanță și un echipaj al pompierilor la care, în timpul deplasării, erau incluse sistemele de semnalizare specială.
Legislația prevede că „la apropierea vehiculului la care este pus în funcțiune dispozitivul cu lumină albastră giratorie sau fulger și semnalul sonor special, conducătorii altor vehicule trebuie să asigure deplasarea nestânjenită a acestuia”.
În decurs de două zile au fost documentate 101 contravenții în acest sens. Majoritatea șoferilor și-au recunoscut vina și au asigurat polițiștii de patrulare că pe viitor nu vor mai încălca aceste reguli.
Chiar și așa, aceștia s-au ales cu o amendă de până la 600 de lei și cu aplicarea a patru puncte de penalizare.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”