Peste 100 de enciclopedii, expuse la Parlament: Printre exponate - volumele din 1894 ale dicționarului etimologic al limbii române „Etymologicum Magnum Romaniae”, semnat de B.P. Hasdeu
Parlamentul găzduiește o expoziție cu peste 100 de titluri de enciclopedii cu genericul „Cultura cunoașterii din enciclopedii”.
Colecția de enciclopedii este din fondul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” și se desfășoară în contextul Zilei internaționale a cărții și a drepturilor de autor, dar și al Zilei bibliotecarului, marcată anual pe 23 aprilie.
Enciclopediile expuse sunt destinate cititorilor de diferite vârste, incluzând perioade de la enciclopedii clasice precum Britannica (1768-2010), la ediții moderne, online. De asemenea, exponatele cuprind o diversitate de domenii, precum istorie, științe și tehnologie, literatură și arte, geografie și cultură, filosofie și religie, educație și psihologie, economie și societate, politică și administrare, familie și sănătate.
Un loc aparte în expoziție îl ocupă nișa de enciclopedii pentru copii, ce cuprinde enciclopedii generale, științifice, istorice, literare, despre natură și formele ei, elaborate pentru nivelul de înțelegere al copiilor ș.a.
Printre cărțile expuse se regăsesc: Enciclopedia oamenilor Moldovei, Enciclopedia Uniunii Europene, Enciclopedia localităților Republicii Moldova, Marea Enciclopedie a Cunoașterii, Patrimoniul Mondial UNESCO, Marea Carte a Personalităților, Enciclopedia Elevului, Enciclopedia Casei, 1 000 de capodopere ale picturii europene, Marile Minuni ale Lumii, 1 000 de sculpturi ale unor artiști de geniu, Mica enciclopedie de finanțe, monedă, asigurări ș.a.
Printre exponate figurează și volumele din 1894 ale dicționarului etimologic al limbii române „Etymologicum Magnum Romaniae”, semnat de B.P. Hasdeu.
Elena Ungureanu, șefa Secției studii și cercetări de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, organizatoare a expoziției, a vorbit, la deschiderea evenimentului, despre rolul și importanța enciclopediilor, care reprezintă surse veridice și vaste de informare a populației. De asemenea, s-a făcut referință la cei mai cunoscuți enciclopediști, care și-au adus aportul la crearea enciclopediilor, precum Jean le Rond d’Alembert, Denis Diderot, Jimmy Wales, Larry Sanger, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Eugen Coșeriu, Vlad Pohilă etc.
Expoziția, organizată de Biblioteca Parlamentului Republicii Moldova în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, va fi deschisă până pe 22 mai curent și poate fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 - 17.00.
R. Moldova mai face un pas spre consolidarea SECURITĂȚII energetice. Autoritățile vor procura cu 85 de MILIOANE de dolari oferiți de SUA un sistem de stocare a energiei în baterii puternice
FOTO // Bloc operator nou cu 15 săli chirurgicale, inaugurat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău: Până la 35 de mii de operații pe an
Tiraspolul preferă să țină oamenii în frig și întuneric. Autoritățile separatiste au BLOCAT reuniunea de mâine în cadrul căreia urma să fie agreat mecanismul de oferire de către Chișinău a ajutoarelor umanitare locuitorilor din regiune