Permisele de conducere eliberate în R. Moldova ar putea fi recunoscute și în Emiratele Arabe Unite


R. Moldova și Emiratele Arabe Unite și-ar putea recunoaște reciproc permisele de conducere, fără ca șoferii să mai fie nevoiți să susțină examene teoretice și practice pentru a conduce în celălalt stat.
Guvernul de la Chișinău a inițiat astăzi procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite, pas menit să simplifice procesul prin reducerea formalităților administrative.
CITIȚI și Șoferii din Transnistria, obligați să susțină examene teoretice și practice la ASP pentru obținerea permiselor de conducere: Chișinăul îi ajută pe transnistreni să evite examenele în statele care s-au angajat să recunoască actele emise în R. Moldova
Amintim că Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Republica Elenă, dar și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.









































































