Perioada de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, extinsă cu un an: 285 de milioane de lei pentru 700 de agenți economici
Perioada de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli ar putea fi extinsă cu 12 luni.
Un proiect de lege în acest sens se află pe masa deputaților și a primit astăzi undă verde de la membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Potrivit autorilor, proiectul a fost elaborat cu scopul diminuării impactului negativ al creșterii prețurilor la inputuri și logistica internațională asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare, precum și al diminuării drastice a prețurilor de achiziție la produsele agricole pe piețele internaționale.
Autoritățile estimează că aproximativ 700 de agenți economici care activează în domeniul agriculturii vor beneficia de rambursarea TVA, iar suma alocată din surse bugetare va fi de circa 285 de milioane de lei.
„Costul inputurilor pentru anul agricol 2023 au înregistrat 0 creștere substanțială, iar inflația, generată de creșterea prețurilor la resursele energetice, a condus și la о creștere a costurilor forței de muncă. În altă ordine de idei, odată cu creșterea volumului de cereale provenite din Ucraina, are loc o scădere a prețurilor la principalele produse cereale, fapt care afectează direct capacitatea de plată a agricultorilor în sensul pregătirii acestora pentru noul sezon agricol. Pe moment, sunt constatate multiple situații în care agricultorii au intrat în incapacitate de plată din cauza prețurilor scăzute la produsele agricole”, menționează în nota informativă autorul inițiativei legislative, Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Inițiativa legislativă urmează a fi dezbătută la una dintre ședințele viitoare ale plenului Parlamentului.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român