PERCHEZIȚII în dosarul BEM și Banca Socială. Se caută urmele a cel puțin 27,9 miliarde de lei


UPDATE (13:00): După ce ofițerii CNA au efectuat percheziții în locuința businessmanului Ilan Șor, acesta a fost escortat la sediul CNA pentru a fi interogat.
Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară, în aceste momente, 26 de percheziții în dosarul care ține de acordarea creditelor neperformante în valoare de peste 27,9 miliarde de lei de la Banca de Economii și Banca Socială.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a declarat că au loc percheziții la domiciliul membrilor Consiliului de administrare al Băncii Sociale, iar printre cei vizați se regăsește și businessmanul Ilan Șor.
În cadrul dosarului ce ține de Banca de Economii, percheziții au loc la sediile firmelor care au contractat mai multe credite de la această bancă. O parte dintre acestea își au sediile într-o clădire din centrul capitalei.
Zumbreanu susține că, potrivit datelor deținute la începutul anchetei, prejudiciul adus Băncii Sociale este de 10,9 miliarde de lei, iar Băncii de Economii – de 17 miliarde de lei.
La această oră, trei persoane au fost deja reținute și escortate la sediul CNA pentru a fi audiate. Este vorba despre fostul președinte interimar al Băncii Sociale, Natalia Rahuba, și un membru al Consiliului de Administrare al băncii, dar și despre fostul președinte interimar al Băncii de Economii, Viorel Bârca.









































































