08:17:01 11.01.2025
Stiri

Pensiile, indexate cu 6%, de la 1 aprilie: Majorare medie de 262 de lei

Actualitate 26.03.2024 11:25 Vizualizări1280 Autor: Ziarul National
Pensiile, indexate cu 6%, de la 1 aprilie: Majorare medie de 262 de lei
Poză simbol

Pensiile din R. Moldova vor fi indexate, de la 1 aprilie curent, cu 6%, ceea ce înseamnă că pensia medie va fi majorată cu 262 de lei. Decizia a fost aprobată astăzi de către Guvern.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, pensia minimă va constitui, de la 1 aprilie, 2 778 de lei, iar mărimea medie a pensiei pentru limita de vârstă va crește cu 249 de lei și se va majora, după indexare, de la 2 067 la 3 926 de lei.

Indexarea pensiilor va fi aplicată pentru circa 679 963 de beneficiari, inclusiv 528 666 de beneficiari de pensii pentru limită de vârstă și 98 823 de beneficiari de pensii de dizabilitate.

„Din anul 2021 și până acum, inflația cumulativă a fost de 55%. Pensia medie pentru limită de vârstă a crescut cu 90%, de la 2 067 la 3 926 de lei. Asta înseamnă că pensia medie a crescut cu 35% peste rata cumulativă a inflației. După decizia de astăzi, pensia minimă a crescut de la 1 143 la 2 778 de lei, cu 143% mai mult decât în 2021”, a declarat ministru Buzu după ședința de astăzi a Guvernului.

Aceeași sursă a adăugat că raportul dintre pensia minimă și minimul de existență calculat de Biroul Național de Statistică (BNS) pentru pensionari a crescut de la 66%, în aprilie 2021, la 115% în semestrul I al anului 2023. Doar în mandatul acestui Guvern pensia minimă a acoperit integral minimul de existență pentru un pensionar, calculat de BNS, „în pofida tuturor crizelor”.

Alexei Buzu a mai amintit de programul Guvernului lansat în decembrie 2023, prin intermediul căruia a fost achitată o plată unică de 3 000 de lei pentru 56 de mii de pensionari care s-au născut înainte de 1945 și au o pensie mai mică de 3 000 de lei.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md