11:36:05 23.11.2024
Stiri

Partidul de la guvernare consideră că, prin DEMISIILE lui Chirtoacă și Usatîi, locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor putea să-și aleagă primari INTEGRI

Politică 20.02.2018 12:49 Vizualizări2550 Autor: Ziarul National
Partidul de la guvernare consideră că, prin DEMISIILE lui Chirtoacă și Usatîi, locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor putea să-și aleagă primari INTEGRI privesc.eu


Conducerea Partidului Democrat (PD) salută demisiile primarilor municipiilor Chișinău și Bălți, chiar dacă acestea au fost întârziate și consideră că, astfel, locuitorii celor două urbe vor avea posibilitatea să aleagă edili integri, care să le reprezinte interesele.

„În contextul viitoarelor alegeri în municipiile Chişinău şi Bălţi, evident că acest subiect a fost discutat la ședința PD. Apreciem gestul celor doi primari, chiar dacă l-au făcut cu întârziere. Cu regret, ambele municipii, pe parcursul ultimilor ani, au fost implicate în mai multe lucruri care nu sunt benefice pentru ele. E vorba de haos, interese politice, nivelul de corupţie ridicat. Astfel, locuitorii celor două municipii vor avea posibilitatea să-şi aleagă un primar care să-şi exercite funcţiile conform statutului de primar de municipiu”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, după ședința săptămânală a formațiunii.

În același context, Gămurari a precizat că liderul PD, Vlad Plahotniuc, a solicitat organizaţiilor teritoriale ale formațiunii din municipiul Chişinău şi Bălţi să vină, peste o săptămână, cu o analiză. „Să vedem care sunt aşteptările locuitorilor celor două municipii. Mă refer, în special, la municipiul Chişinău. Care sunt viziunile şi acele momente neplăcute cu care s-au confruntat pe parcursul ultimilor ani”, a punctat acesta.

După ce va fi făcută această analiză, PD urmează să-și facă o strategie în perspectiva alegerilor anticipate, a mai adăugat Gămurari.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md