09:30:19 30.04.2025
Stiri

Patru români riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul, în Italia

Moldovenii în lume 02.01.2019 15:27 Vizualizări5760
Patru români riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul, în Italia  Libertatea

Patru români riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul în curte, într-un oraş din Italia. Vecinii, îngroziţi de urletele animalului, au chemat Poliţia, care a descoperit că nu sunt respectate legile şi normele pentru sacrificare, scriu jurnaliştii italieni de la Il Messaggero.

Ei dedică un amplu articol acestei poveşti, scrie Libertatea. Evenimentul s-a întâmplat în Anzio, un oraş de lângă Roma. Poliţiştii au fost chemaţi de vecini, care au auzit guiţatul disperat al porcului.

Când au ajuns în curtea românilor, oamenii legii au găsit porcul deja sacrificat şi pârlit. Cei patru români, alături de un cetăţean italian, au fost acuzaţi de tratamente sălbatice şi suferinţe inutile provocate animalelor şi de nerespectarea legislaţiei privind igiena.

Ei riscă închisoarea pentru maximum un an sau o amendă uriaşă, care ajunge la 150.000 de euro.

Ancheta porcului

Poliţiştii au făcut o anchetă şi au descoperit că animalul nu a fost asomat şi a murit în chinuri groaznice. Italienii care au citit despre acest caz au avut păreri împărţite.

Pe pagina de Facebook a ziarului, povestea a devenit cea mai de succes a primei zile din an. Mii de distribuiri şi sute de comentarii. Unii internauţi s-au declarat şocaţi şi i-au numit pe cei patru români sălbatici şi criminali. Alţii însă au atras atenţia că şi în Italia sunt astfel de tradiţii, iar cei care comentează sunt ipocriţi. Discuţia a generat apoi alte dezbateri aprinse despre virtuţile mâncatului cărnii versus vegetarianism şi veganism.

„Ruşine tuturor! Câtă răutate! Suntem în 2019 şi încă ucidem animale pentru a ne hrăni cu corpurile lor. Nu mai suntem în savană. Putem trăi liniştit fără carne„, scrie un italian. O femeie s-a arătat deranjată însă de aceste comentarii. „Am asistat şi eu la uciderea unor porci. Fără scandal. Doar cei care locuiesc în oraş se pot scandaliza de la aşa ceva. Ce credeţi? Carnea creşte în copaci?”.

Citeşte întreaga ştire:Patru români riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul, în Italia

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte