DOC // Patru persoane și trei companii, excluse de SIS din lista persoanelor asociate lui Plahotniuc, Andronachi și Șor: Nume concrete


Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a exclus patru persoane și trei companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate că sunt asociate subiecților restricțiilor - Vladimir Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Ilan Șor.
Rise.md scrie că decizia a fost luată printr-un ordin emis pe 10 septembrie, care prevede excluderea din lista persoanelor asociate cu Vladimir Andronachi pe Dumitru Ciobu și Iurie Cramarenco, dar și companiile Ex-Stone SRL și ADM-Eximcom SRL.
Din lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc, a fost exclusă Lidia Cucoș, fosta administratoare a Fundației lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, iar din lista persoanelor asociate cu Ilan Șor – Stanislav Martînov și compania Maltel-Plus SRL.
SIS nu oferă o explicație a motivelor ce au dus la această modificare a listei, dar RISE Moldova precizează că mai multe persoane din ea au contestat în instanță legalitatea includerii în acest document.
Menționăm că, până la începutul lunii septembrie, această listă includea 290 de persoane fizice și 238 de companii și organizații asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale – Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac și Igor Ceaika.





































































