Patru clustere, dezvoltate în regiunile Cahul și Ungheni cu sprijinul financiar al UE: Investiții de 400 de mii de euro, inclusiv pentru un abator mobil, unic în R. Moldova, și un centru oenologic în sudul R. Moldova
Patru clustere din regiunile Cahul și Ungheni au primit granturi în valoare de 100 000 euro fiecare, asistență oferită de Uniunea Europeană prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
De exemplu, clusterul zootehnic „Bacii Sudului” de la Cahul va dezvolta și consolida tehnologiile și creșterea calității produselor din domeniul oieritului, clusterul vinificație va înființa și un centru oenologic, iar clusterul apicol va fortifica sectorul prin dotarea cu echipament specializat de ambalare. În același timp, la Ungheni, clusterul turistic „Dealurile Măgurii” își va dezvolta serviciile și va crește competitivitatea ofertei turistice a regiunii.
Potrivit PNUD Moldova, sprijinul financiar pentru clustere este direcționat pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă și la sporirea atractivității regiunilor pentru noi investiții.
„Sprijinul financiar și tehnic oferit clusterelor îi va ajuta pe membrii săi – companii private, autorități publice locale și instituții de cercetare – să se dezvolte în continuare. Drept urmare, zonele urbane și rurale din Cahul și Ungheni vor deveni mai atractive pentru localnici, turiști și investitori, poziționându-i mai aproape de standardele UE. Sprijinul UE ajută ambele regiuni să își îmbunătățească nivelul de trai și să consolideze coeziunea economică și socială a Republicii Moldova”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova în timpul ceremoniei de înmânare a certificatelor de grant, desfășurată sâmbătă, 13 mai.
Constituit în 2022, clusterul „Bacii Sudului” are drept scop consolidarea cooperării dintre crescătorii de ovine și caprine din regiunea Cahul pentru sporirea competitivității afacerilor, valorificarea şi promovarea la scară largă a produselor din sectorul oierit.
„Cu sprijinul UE și PNUD, vom procura un abator mobil, regional, unic în Republica Moldova, care vine cu o soluție pentru fermele crescătorilor de ovine și caprine din sudul R. Moldova. Acest concept unic va oferi posibilitatea fermierilor de a-și valorifica produsele, de a crea o diversitate de produse din carne și de a accesa noi piețe de desfacere. Impactul pozitiv al investiției va contribui la dezvoltarea afacerilor pe termen lung”, notează Domnica Căpățină, administratoarea clusterului „Bacii Sudului”.
În 2022, în cadrul primului apel de granturi, alte patru clustere din Cahul și Ungheni au beneficiat de asistență în valoare de 100 000 de euro fiecare. Astfel, valoarea totală a suportului financiar destinat clusterelor din regiunile Cahul și Ungheni se ridică la 800 000 de euro.
Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni și are un buget total de 23 de milioane de euro.
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi