11:32:29 24.04.2025
Stiri

Patru bărbați originari din R. Moldova, condamnați la ani grei de pușcărie la Londra pentru VIOL: Ce a povestit tânăra batjocorită de cei patru inși

Actualitate 20.05.2021 10:36 Vizualizări4193
Patru bărbați originari din R. Moldova, condamnați la ani grei de pușcărie la Londra pentru VIOL: Ce a povestit tânăra batjocorită de cei patru inși news.met.police.uk
De la stânga la dreapta: Octavian Lupu, Dmitri Ceban, Andrei Rotaru și Alexandru Cimbir

Patru cetățeni originari din R. Moldova, care au plecat în Marea Britanie cu pașapoarte românești, au fost condamnați în total la 71 de ani de închisoare, după ce un tribunal din Londra a constatat că au violat o femeie timp de 90 de minute.

Astfel, Octavian Lupu (31 de ani) a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, Andrei Rotaru (25 de ani) – la 17 ani, Alexandru Cimbir (40 de ani) – la 18 ani și 6 luni, iar Dmitri Ceban (28 de ani) – la 16 ani de închisoare.

Victima fusese luată prin înșelăciune dintr-un club din cartierul Ealing, în Londra, și dusă la locuința unuia dintre ei unde a trecut prin chinuri groaznice.

Potrivit news.met.police.uk, cazul a avut loc pe 12 august 2017, când cei patru indivizi se aflau într-un club de noapte din cartierul londonez.

Octavian Lupu a fost înregistrat pe camerele de supraveghere video din club în timp ce încerca să abordeze mai multe femei până când, într-un final, a început să danseze cu una singură și să-i ofere de băut.

Conform reconstituirii făcute la procesul împotriva celor patru moldoveni, femeia a decis la un moment dat să plece acasă și a vrut să cheme un taxi, dar nu mai avea baterie la telefon.

Lupu s-a oferit atunci să o ajute, iar următorul lucru pe care femeia și-l amintește este că se afla pe bancheta din spate a unei mașini împreună cu patru bărbați, care au dus-o într-o locuință din orașul Northolt, la vest de capitala britanică.

Odată ajunși acolo, cei patru indivizi au violat-o pe femeie fără milă timp de 90 de minute, apoi i-au înapoiat hainele și au chemat un taxi să o ducă acasă.

Victima, însă, s-a dus direct la spital pentru a primi îngrijiri medicale și de acolo a alertat forțele de ordine. Polițiștii au deschis o anchetă și, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere video din localul în care femeia a fost luată și din apropierea acestuia, au reușit să-i identifice pe infractori.

Cei patru inși au negat acuzațiile și au venit cu diferite versiuni în legătură cu cele întâmplate în acea seară. Detectiva Angie Meadows, care a lucrat la anchetă, a declarat însă că de-a lungul carierei sale, acela a fost „unul dintre cele mai brutale atacuri” cu care s-a confruntat.

„Sper ca închiderea cazului să-i ofere victimei puțină liniște care să-i permită să meargă mai departe cu viața ei. A dat dovadă de foarte mult curaj în a-și înfrunta atacatorii și a face față investigațiilor”, a declarat Meadows.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte