07:32:59 22.12.2024
Stiri

DOC // Partidul condus de un susținător deschis al războiului declanșat de ruși în Ucraina, suspendat pe o perioadă de trei luni în R. Moldova

Actualitate 10.09.2024 14:11 Vizualizări2501 Autor: Ziarul National
DOC // Partidul condus de un susținător deschis al războiului declanșat de ruși în Ucraina, suspendat pe o perioadă de trei luni în R. Moldova Captură video
Alexandr Kalinin face propagandă în favoarea războiului declanșat de ruși împotriva Ucrainei

Partidul Regiunilor, al cărui lider, Alexandr Kalinin, este cercetat penal în R. Moldova într-un dosar privind propaganda războiului, are activitatea suspendată pentru trei luni.

Decizia a fost luată săptămâna trecută de către Judecătoria Bălți, la solicitarea Ministerului Justiției, care a fost sesizat anterior de Comisia Electorală Centrală, după ce partidul prorusului Kalinin nu a prezentat rapoartele financiare, așa cum îl obligă legislația.

Anterior, Europa Liberă a arătat că Alexandr Kalinin sprijină deschis invazia Rusiei în Ucraina, acesta publicând pe rețelele de socializare zeci de video-uri prin intermediul cărora anunța că organizează campanii de sprijin pentru militarii ruși și grupările militare proruse de pe teritoriile ucrainene ocupate.

Kalinin apărea în imagini în uniformă militară, înarmat și cu însemnele Uniunii Sovietice sau simbolurile războiului lansat de Rusia în Ucraina, printre care litera „Z” văzută pe tancurile, vehiculele militare sau uniformele armatei ruse care a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.

Recent, Judecătoria Bălți a decis limitarea activităților, tot pe trei luni, pentru un alt partid din R. Moldova dirijat de la Moscova - Partidul „Șansă”, afiliat fugarului condamnat Ilan Șor.
Astfel, cele două partide nu vor putea participa la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie curent.



Sursa: Index/Telegram

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md