17:33:00 28.11.2024
Stiri

Partidele din R. Moldova NU se țin de cuvânt? Reprezentanții lui Leancă, Dodon, Ghimpu, Usatîi, Lupu și Voronin au încercat să facă astăzi coaliție

Politică 27.06.2015 11:54 Vizualizări3568 Autor: Ziarul National
Partidele din R. Moldova NU se țin de cuvânt? Reprezentanții lui Leancă, Dodon, Ghimpu, Usatîi, Lupu și Voronin au încercat să facă astăzi coaliție criuleni.md


În primele două zile după turul întâi al alegerilor locale din 14 iunie curent, liderii partidelor proeuropene au anunțat public faptul că reprezentanții lor, aleși la nivel local, vor accepta să facă alianță doar cu consilierii partidelor democratice.

Astăzi, la Criuleni, a avut loc o tentativă eșuată de creare a coaliției locale majoritare între reprezentanții Partidului Socialiștilor, Partidului Liberal, Partidului Democrat, Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, Partidului Comuniștilor și Partidului Politic „Partidul Nostru”.

Consilierii acestor partide au vrut să excludă, astfel, reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a luat 12 mandate în Consiliul raional Criuleni, de la conducerea raionului.

„Chiar dacă partidele proeuropene au înregistrat un rezultat bun la alegerile locale, observăm că unele formațiuni acționează conform unor interese înguste și intenționează aducerea la puterea locală a PSRM și PN. Considerăm că acest caz este unul demonstrativ în încercarea de a compromite guvernarea proeuropeană de nivel local. Condamnăm tentativele de a aduce la putere partidele războiului, în pofida votului dat de cetățeni, care a fost unul clar în favoarea forțelor proeuropene”, se arată într-o declarație de presă a PLDM.

Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, deputatul liberal Gheorghe Brega ne-a spus că „nimeni nu face deocamdată coaliție”.

„Consilierii au dreptul să discute, dar nimeni încă nu face coaliție. Știți cum e în raioane, unul de la socialiști e cumătru cu unul de la Partidul Liberal sau cu altul. Oamenii au dreptul să dicute, dar poziția partidului rămâne nestingherită - coaliții numai cu partidele proeuropene. Coaliția cu alte partide este exclusă”, ne-a spus deputatul.

Ulterior, a comentat situația de la Criuleni și deputatul democrat Sergiu Sârbu, pe pagina sa de Facebook. „Comunicatul PLDM pe tema situației din Criuleni este ridicol și necolegial. (...) În opinia mea, rolul acestei victimizări este un fel de sperietoare pentru celelalte partide proeuropene să nu îndrăznească să submineze interesele pe care PLDM le are în Criuleni, un fel de avertisment ridicol, care desigur că nu va avea niciun efect. (...) Sper că a fost doar o scăpare emoțională din partea colegilor de la PLDM, probabil că tensiunea de la finalul campaniei și-a spus cuvântul”, a scris Sârbu.

Liderii celorlalte partide nu au comentat deocamdată situația de la Criuleni.

Menționăm că, pe 14 iunie, PLDM a fost votat la Criuleni de 34,21 la sută din alegători și a obținut 12 mandate în Consiliul raional, PD – de 17,48% câștigând 6 mandate, PCRM – 15,02% și 5 mandate, PL – 14,33% și 5 mandate, PPEM – 6,77% și 2 mandate, PSRM – 5,88% și 2 mandate, iar PN – 2,68% și un mandat.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md