Partenerul politic al PSRM din Rusia AMENINȚĂ R. Moldova cu extinderea „operațiunii speciale”. Guvernul Recean: „În relația moldo-rusă se va ține cont de evoluțiile legate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”
Deputatul rus Serghei Mironov, preşedintele partidului „Rusia Justă”, apropiat de Kremlin şi care are relaţii strânse cu socialiştii moldoveni, sugerează că Moscova ar putea extinde aria aşa-zisei „operaţiuni militare speciale” şi asupra R. Moldova, pentru a „proteja populaţia rusă, militarii ruşi şi depozitele cu muniţii din Transnistria”.
„În ceea ce priveşte încercările Occidentului de a atrage R. Moldova în conflictul cu Rusia, atunci conducerea republicii trebuie să înţeleagă că aceasta ar putea duce la extinderea zonei operaţiunii militare speciale pe care o desfăşoară forţele armate ruse. Avem cu ce să potolim minţile înfierbântate ale celor din Chişinău şi Bruxelles”, a amenintat Serghei Mironov.
Potrivit lui Mironov, ca urmare a „acţiunilor militare” care se desfăşoară în Ucraina, „retragerea trupelor ruse care păzesc depozitele cu muniţii sovietice (din Transnistria) a devenit un subiect vital pentru regimul de la Kiev”, iar Ucraina, susţine deputatul, ar pregăti o operaţiune militară pentru a ocupa depozitele cu armament din Cobasna.
„Depozitele cu armament nu vor ajunge în mâinile neonaziştilor. Dacă va apărea o asemenea necesitate, ele voi fi distruse”, a spus Mironov.
Deputatul susţine că noul prim-ministru al R. Moldova, Dorin Recean, ar fi vorbit în discursul de învestitură despre necesitatea „demilitarizării” Moldovei, adică despre retragerea militarilor ruşi din Transnistria. „Acesta este un vis al naţionaliştilor români şi moldoveni, precum şi al patronilor lor occidentali”, a spus Mironov.
Declaraţiile deputatului rus, fost preşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, intervin în contextul în care Moscova, deranjată de orientarea prooccidentală a Chişinăului, vehiculează tot mai des ideea că Occidentul acaparează R. Moldova după modelul Ucraina şi de aceea ar putea împărtăşi „soarta” Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, susține precizează că deputatul rus a „interpretat absolut greșit” declarația premierului Dorin Recean, care a spus că, în procesul de reintegrare, R. Moldova trebuie să efectueze un lucru fundamental: demilitarizarea în regiunea transnistreană.
„Vrem să obținem reintegrarea pașnică a republicii noastre prin dialog, prin negocieri și prin diplomație, ca să ne recăpătăm deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Vreau să amintesc că ceea ce a scăpat partea rusă să menționeze este că prim-ministrul a evidențiat importanța integrării economice și sociale a cetățenilor noștri din regiunea transnistreană. Iar prin demilitarizarea regiunii se are în vedere evacuarea trupelor rusești - angajament care a fost asumat de Federația Rusă însăși la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, a răspuns Daniel Vodă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului s-a referit și la răspunsul din 18 februarie curent al reprezentantei Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, referitoare la învestirea noului Cabinet de miniștri, condus de premierul Dorin Recean, care a continuat o „retorică bine cunoscută și falsă”.
„Reamintesc că Programul de activitate al Guvernului Recean are o denumire sugestivă: Moldova prosperă, sigură și europeană. Iar în relația moldo-rusă și participarea Republicii Moldova în cadrul platformelor regionale și multilaterale se va ține cont de evoluțiile legate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv repercusiunile negative ale acestuia asupra regiunii și a Republicii Moldova”, a comentat Daniel Vodă.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”