18:54:50 08.04.2025
Stiri

Parteneriat public-privat pentru serviciul de dializă

Important 10.07.2013 17:58 Vizualizări1530
Parteneriat public-privat  pentru serviciul de dializă
Executivul a aprobat astăzi o hotărâre care prevede instituirea unui parteneriat public-privat pentru serviciul de dializă din republică. Potrivit ministrului Sănătății, Andrei Usatâi, acest serviciu nu a fost modernizat de mai bine de 25 de ani, pentru că  banii alocați din bugetul de stat ajung doar pentru acoperirea cheltuielilor de consum. Suma alocată de la stat va rămâne la același nivel în continuare. Partenerul privat va fi obligat să  modernizeze dispozitivele şi tehnologiile de dializă la nivelul standardelor europene. „Vom anunța licitația care va dura 60 de zile, după care vor fi evaluate ofertele și va fi identificat câștigătorul. Ulterior, va fi semnat un contract pentru 12 ani, iar dacă nu vor exista obiecții în tot acest timp, va mai fi semnat un contract pentru 12 ani”, a menționat Usatâi după ședința de Guvern. Ofertantul poate fi persoană juridică, fizică sau o asociaţie a acestora, iar câștigătorii vor trebui să creeze cinci centre de dializă noi la Edineţ, Drochia, Ungheni, Soroca şi Căuşeni. În prezent, în R. Moldova există şapte centre de dializă – patru se află în Chişinău şi câte unul la Bălţi, Cahul şi Comrat. Acestea asigură tratamentul doar pentru jumătate dintre cele câteva sute de bolnavi cu insuficienţă renală, impunând pacienţii din alte raioane să circule săptămânal la distanţe mari pentru a beneficia de tratament specializat. Pentru a asigura toți bolnavii de insuficiență renală cu servicii de calitate sunt necesare de la 160 la 200 de aparate specializate. Galina Munteanu 
Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte