Parlicov: „Sper să nu fim puși în situația să împărțim același fotoliu cu Ciobanu”
Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, salută decizia de astăzi a Curții Constituționale prin care a fost restabilit în funcție.
„E o decizie motivată. Mă bucur că s-a făcut claritate și Curtea a demonstrat că decizia Parlamentului cu privire la demiterea mea a fost una politică, dar s-a invocat un motiv de ineficiență în serviciu pentru a avea un pretext”, a declarat Parlicov pentru Ziarul NAȚIONAL.
Întrebat ce se va întâmpla cu Sergiu Ciobanu, numit în funcția de director general al ANRE după demiterea sa, Parlicov a explicat că în decizia Curții Constituționale se menționează că hotărârea cu privire la numirea lui Ciobanu este tot neconstituțională.
„Sper să nu fim puși în situația să împărțim același fotoliu”, a menționat Parlicov, care intenționează să revină de luni la muncă.
După hotărârea de astăzi a Curții Constituționale, statul va fi obligat să-i plătească lui Parlicov trei salarii pentru perioada în care a fost silit să lipsească de la muncă. Suma prejudiciului care trebuie achitat se ridică la 123 de mii de lei.
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni