12:13:32 19.04.2025
Stiri

Parlamentul European, o nouă SOLICITARE: „Noi o sprijinim cu fonduri R. Moldova, însă vrem să vedem mai multe eforturi”

Politică 14.12.2016 10:25 Vizualizări1855
Parlamentul European, o nouă SOLICITARE: „Noi o sprijinim cu fonduri R. Moldova, însă vrem să vedem mai multe eforturi”

Parlamentul European cere statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv R. Moldova, să lupte împotriva discriminării femeilor și să promoveze participarea politică a acestora, inclusiv în funcții de conducere.

O declarație în acest sens a fost făcută de europarlamentarul Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt la Partidului Popular European.

„Am adoptat un raport prin care am cerut combaterea violenței casnice și a traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale. Deplina respectare a drepturilor femeii este o precondiție pentru apropierea de Uniunea Europeană.

Noi o să continuăm să sprijinim atât cu fonduri, cât și cu expertiză țări precum Republica Moldova, însă vrem să vedem mai multe eforturi și din partea lor. Un exemplu concret: ratificarea Convenției de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, pe care niciuna dintre țările Parteneriatului Estic nu a ratificat-o”, a mai adăugat Mureșan.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte