21:59:29 22.01.2025
Stiri

Parlamentul European aprobă noile acorduri de transport rutier ale UE cu Ucraina și R. Moldova pentru a facilita lanțurile de aprovizionare

Actualitate 10.11.2022 15:06 Vizualizări1346 Autor: Ziarul National
Parlamentul European aprobă noile acorduri de transport rutier ale UE cu Ucraina și R. Moldova pentru a facilita lanțurile de aprovizionare
Poză simbol

Parlamentul European a dat undă verde acordurilor UE cu Ucraina și R. Moldova pentru a facilita transportul transfrontalier de mărfuri, informează un comunicat oficial al Legislativului European.

Cele două noi acorduri ale UE privind transportul rutier fac parte din răspunsul UE la perturbările din sectoarele transporturilor din Ucraina și R. Moldova cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Întrucât spațiul aerian ucrainean a fost închis pentru traficul civil, iar exportul maritim este extrem de limitat, Ucraina trebuie să găsească rute alternative pe cale rutieră pentru a-și exporta stocurile de cereale, combustibil, produse alimentare și alte bunuri. Moldova suferă în mod similar, având nevoie de rute de tranzit alternative prin UE și de asistență pentru tranzitarea mărfurilor ucrainene pe teritoriul său.

Acordurile aprobate cu 586 voturi pentru, un vot împotrivă și 7 abțineri (Ucraina) și 596 voturi pentru, două voturi împotrivă și 7 abțineri (R. Moldova) vor înlocui acordurile bilaterale de transport existente cu țările UE.

Noile acorduri facilitează temporar transportul rutier de mărfuri, permițând transportatorilor ucraineni, moldoveni și UE să tranziteze și să opereze între teritoriile respective, fără a fi nevoie de permisele aferente.

În plus, acordul UE-Ucraina va permite conducătorilor auto ucraineni să își utilizeze în continuare permisele de conducere ucrainene și certificatele de competență profesională existente pentru a conduce în UE, fără a trebui să dețină un permis de conducere internațional.

„Având în vedere că rutele de transport tradiționale au fost blocate, a trebuit să găsim modalități alternative de transport al cerealelor și al altor mărfuri din și către Ucraina și R. Moldova. Datorită acestor acorduri, putem crește nivelul exporturilor și importurilor pe cale rutieră, fără a crea blocaje la trecerea frontierei. Acest lucru nu numai că reduce riscul unei crize alimentare mondiale, ci reprezintă, de asemenea, un pas în direcția extinderii în continuare a relației de transport dintre UE și aceste țări”, a declarat raportorul Parlamentului European Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE).

Ambele acorduri sunt în vigoare cu titlu provizoriu de la 29 iunie 2022. După ce Parlamentul și-a dat acordul, textele necesită acum și aprobarea oficială a Consiliului.


Sursa: caleaeuropeana.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md