03:42:54 27.12.2024
Stiri

Parlamentul AMÂNĂ intrarea în vigoare a legii prin care se limitează valoarea tranzacțiilor în NUMERAR între persoanele fizice până la 80 de mii de euro - pentru tranzacțiile de imobile și 40 de mii de euro - pentru automobile

Actualitate 26.12.2024 14:39 Vizualizări726 Autor: ZiarulNational
Parlamentul AMÂNĂ intrarea în vigoare a legii prin care se limitează valoarea tranzacțiilor în NUMERAR între persoanele fizice până la 80 de mii de euro - pentru tranzacțiile de imobile și 40 de mii de euro - pentru automobile

Legea privind decontările în numerar, prin care se limitează valoarea tranzacțiilor în între persoanele fizice până la 80 de mii de euro pentru tranzacțiile de imobile și 40 de mii de euro pentru automobile, va intra în vigoare pe 1 aprilie 2025, cu trei luni mai târziu decât era prevăzut inițial. Decizia a fost luată astăzi de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului.

„Ne oferim astfel mai mult timp pentru a îmbunătăți procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice. Reamintesc că această lege limitează valoarea tranzacțiilor în numerar între două persoane fizice la 100 de salarii medii pe economie (aproximativ 1,6 milioane de lei sau 80 de mii de euro în 2025) pentru tranzacțiile de imobile, și (b) 50 de salarii medii pe economie pentru tranzacțiile de automobile. Orice tranzacție care depășește aceste valori va trebui realizată prin mijloace electronice”, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Deputatul a amintit că, în această toamnă, a fost creat un grup de lucru pe lângă comisia pe care o conduce, pentru a optimiza procesul de transfer electronic în cazul imobilelor.

„Am înregistrat progrese importante în ceea ce privește simplificarea procedurii de prezentare a documentelor justificative necesare depunerii de numerar la instituțiile financiare. Totuși, mai avem nevoie de timp pentru a rezolva problema diferenței de curs valutar în cazurile în care părțile implicate în tranzacție dispun de euro și nu de lei. Vom prezenta soluțiile odată ce acestea vor fi finalizate”, a adăugat Marian.

Potrivit sursei citate, această lege a fost aprobată deoarece reducerea numerarului în economie înseamnă costuri mai mici, mai multă transparență și un risc redus de fraudă sau spălare de bani.

„Există un motiv pentru care, în țările UE și în alte state dezvoltate, transferurile de sume mari se efectuează fără numerar, prin transfer bancar sau alte mijloace electronice. Este mai simplu, mai ieftin și mai sigur. De altfel, UE a stabilit recent o limită de 10 000 de euro pentru tranzacțiile în numerar, similar cu cea din România. Ucraina, de asemenea, a introdus de mai mult timp o limită pentru tranzacțiile în numerar de 24 000 de lei”, a punctat Radu Marian.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md