03:38:53 05.02.2025
Stiri

Pantofii exclusivi marca Valentin Frunză se vor muta în centrul capitalei

Без рубрики 29.07.2013 10:55 Vizualizări8607 Autor: Ziarul National
Pantofii exclusivi marca Valentin Frunză se vor muta în centrul capitalei
Cei mai buni pantofi care sunt produși în R. Moldova sunt cei făcuți în atelierul lui Valentin Frunză din comuna Stăuceni, suburbie a capitalei. Tânărul maestru face magie atunci când vine vorba de confecționarea unor pantofi pentru bărbați, mai ales că munca investită este sută la sută manuală.

La 16 ani purta pantofi confecționați de el

De patru ani se dedică artei de a face pantofi, lăsând la o parte celelalte ocupații care îi trezeau interesul înainte să-și dea seama că mirosul de piele, sculele vechi de lemn și ciocanul sunt ingredientele succesului său. Și deoarece calitatea atinge cote maxime, prețul este pe măsură. Astfel, cei mai ieftini pantofi marca Valentin Frunză costă 400 de euro. Pe când avea 12 ani, învăța să facă încălțăminte, iar la 16 ani purta deja o pereche de pantofi pe care și i-a confecționat singur. Inițial, era ajutorul tatălui său, după care și-a perfecționat talentul și a început să producă singur. Astfel, pantofii creați exclusiv de Valentin Frunză au început să apară în 2009.

Va face și pantofi pentru femei

Face doar încălțăminte pentru bărbați și numai la comandă, dar știe cu siguranță că va face și pantofi pentru femei.

„Eu am să fac pantofi pentru femei speciale sau, mai bine zis, nu voi vinde niciodată pantofi unei femei”, dezvăluie Frunză.

Darul de a face încălțăminte l-a moștenit de la tatăl său. Acesta spune că Valentin se descurcă foarte bine, dat fiind faptul că depune mult efort pentru ca pantofii pe care îi face să fie durabili și deosebiți de cei care se produc astăzi.

„El, de fapt, este un creator al pantofilor, pentru că toată munca depusă este manuală și m-am convis că face acest lucru mai bine decât mine și mai bine decât toți.  Toți clienții îl prețuiesc, unii au comandat și opt perechi de pantofi confecționați de Valentin”, ne-a spus tatăl meșterului, Vasile Frunză.

Ucenic din România

La confecționarea unei perechi de pantofi Valentin lucrează în jur de trei săptămâni, iar materia primă pentru producerea încălțămintei o procură din Napoli, Viena și Istanbul, pentru că, spune el, „doar cu cea mai bună materie primă pot face ce vezi aici, adică cusătură manuală, tradițională, așa cum se cosea 200 de ani în urmă”.

Până și cleiul, ața din fire de in sau cuiele pe care le folosește sunt importate.

„Moldovenii nu știu să facă așa ceva”, mai spune meșterul. Pe lângă faptul că face pantofi de cea mai înaltă calitate, mai nou Valentin oferă și lecții de cizmărie unui tânăr venit din Cluj-Napoca, România, care deja și-a făcut și el o pereche de pantofi sub îndrumarea profesorului. Este primul său ucenic și spune că nu oricine poate beneficia de lecțiile sale.

„Nu este așa de simplu. Cel care vine la mine să-l învăț cum se face o pereche de pantofi buni trebuie să facă rost de scule, de materiale, să fie interesat de acest lucru și să posede o fărâmă de talent”, explică Valentin Frunză.

Mulți clienți de peste hotare

Acesta se gândește să deschidă în viitor și un magazin, de fapt vrea să-și mute atelierul în centrul capitalei, pentru a fi mai aproape de clienți.

„Aș vrea ca în acest atelier oamenii să simtă miros de piele, miros de clei, să audă bătăi de ciocan, pentru că așa se face la case mai mari și așa vom face și noi în Chișinău”, își spune planurile pantofarul.

Până acum a confecționat peste 10 000 de perechi de pantofi, iar printre cumpărătorii săi fideli se numără președinții Petru Lucinschi, Nicolae Timofti, interpreții Nicu Țărnă și Cristofor Aldea-Teodorovici, dar mai are și clienți de peste hotare cum ar fi din America, Franța, Federația Rusă, Polonia, România etc.

Viorica Ursachi
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md