Pădurile Moldovei se vor EXTINDE. „Moldsilva” va planta în această toamnă MILIOANE de puieți
Agenția „Moldsilva” anunță că până la sfârșitul anului curent urmează a fi împădurite peste 2 500 de hectare de terenuri. Ativitățile sunt susținute financiar din resursele Fondului Ecologic Național.
Întreprinderile silvice au identificat deja terenurile degradate care urmează a fi împădurite și au venit cu solicitări de colaborare către autoritățile publice locale.
Lucrările de ridicare în plan a terenurilor preconizate pentru sădire a arborilor sunt pe ultima sută de metri,urmează a fi efectuată analiza solului pentru a stabili speciile de arbori ce urmează a fi plantați în fiecare staţiune în parte.
Pepinierele silvice sunt gata să ofere pentru plantare șapte milioane de puieți de peste doi ani și 600 de mii puieți de talie înaltă.
Precizăm că R. Moldova are un plan naţional de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră pentru anii 2014-2018.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"