Pacienții infectați cu COVID – 19 se plâng că fac FOAMEA la Spitalul „Toma Ciorbă”, chiar dacă Igor Dodon afirmă că statul cheltuiește peste 100 de euro pe zi pentru spitalizarea acestora: „Aici dau mâncarea ca la 15 sutci”
Pacienţii infectați cu noul coronavirus, internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, se plâng că fac foamea. Aceștia afirmă că mâncarea primită este sub orice critică, în pofida faptului că președintele Igor Dodon a afirmat ieri că statul cheltuiește câte 2 225 de lei pe zi pentru spitalizarea fiecărui pacient la „Toma Ciorbă”.
Una dintre femeile care s-au plâns de condiţiile de la spitalul „Toma Ciorbă” este Valentina Trocin, de 65 de ani. Pacienta originară din raionul Căușeni a precizat că atitudinea medicilor faţă de bolnavi este foarte bună, dar lasă de dorit calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le primesc bolnavii.
„Aici dau mâncarea ca la 15 sutci. Nişte orez, terci pe apă. Nu am văzut în 10 zile un ou, un măr, un peşte, o bucată de carne. Ne aduc găini zdohnite, care au stat în congelator luni întregi şi ne hrănesc pe noi. Dar noi suntem bolnavi. Oamenii cu virus trebuie hrăniţi ca să capete imunitate, nu să murim de foame. Eu sunt leşinată, o să mor de foame aici. Aş dori ca să vină ministrul Sănătăţii şi cu domnul Dodon, să vină să ne viziteze măcar o oră, să vadă cum trăim noi aici şi ce mâncăm, în ce stare ne aflăm”, a declarat Valentina Trocin.
Aceeaşi pacientă a mai adăugat că saloanele în care sunt trataţi bolnavii de COVID -19 sunt prea aglomerate.
„Care condiţii? Ne-au pus ca pe oi! Câte cinci femei în salon şi bărbaţii sunt câte șapte. Vine unul bolnav, noi deja aproape să plecăm acasă şi iar ne infectăm. Au fost cazuri. Două teste negative şi când aduce altă doamnă aici, iar s-a îmbolnăvit şi stă. Altfel noi de aici nu ieşim. O să stăm până la iarnă aici. Noi trebuie să fim izolaţi cu toţii, să stăm în boxe”, a spus Valentina Trocin, citată de TVR Moldova.
De mâncarea sub orice critică s-a plâns și o altă pacientă de la „Toma Ciorbă”. „Nu ne ajunge mâncarea. Niciun fel de vitamine. Aici alimentarea e..., cred că şi câinii mănâncă mai bine decât noi. Dimineaţa am mâncat terci dulce cu apă, după care am mâncat supă şi seara tot terci dulce, cu o bucăţică de budincă. Iată aşa mâncare! Şi asta a fost tot! De fapt, bolnavii au nevoie de un regim aparte de îngrijire, dar aici nu e aşa”, a spus pacienta infectată cu COVID-19.
Directorul Spitalului „Toma Ciorbă”, Sergiu Vasilița, a admis, parţial, că sunt unele probleme la capitolul alimentaţie, dar spune că lucrurile nu stau chiar atât de rău cum povestesc pacienţii. „Eu neg toate acuzaţiile acestea. Trei zile în urmă a fost o comisie specială cu medicul dietolog, bucătăresele, asistentele superioare şi am revizuit situaţia pacienţilor, am mărit diversificarea produselor alimentare. Pacienţii necesită o alimentare suplimentară. Au fost procurate suplimentar şi crenvurşti pentru pacienţi. Sunt suficiente produse alimentare”, a adăugat directorul instituției.
De menționat că la Spitalul „Toma Ciorbă” sunt internate în jur de 140 de persoane infectate cu COVID - 19. Administraţia unităţii sanitare susține că toţi pacienții primesc de patru ori pe zi mâncare, iar costul meniului zilnic pentru un pacient este, în medie, de 40 de lei.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski