12:19:33 24.04.2025
Stiri

„Orhei-Vit” procesează o cantitate DUBLĂ de fructe, datorită unei investiții de cinci MILIOANE de euro

Economie 13.08.2014 14:04 Vizualizări8199
„Orhei-Vit” procesează o cantitate DUBLĂ de fructe, datorită unei investiții de cinci MILIOANE de euro

Compania SA „Orhei-Vit” a lansat, astăzi, o nouă linie pentru producerea sucurilor concentrate de vișine, struguri și mere, în care a investit aproape 5 milioane de euro. Capacitatea de producție a liniei „Bucher Unipektin” permite procesarea a 500 de tone de fructe pe zi. Astfel, cantitatea de materie primă procesată s-a dublat acum la Compania „Orhei-Vit”.

La deschiderea oficială a liniei au participat premierul Iurie Leancă, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat etc.

Iurie Leancă și-a exprimat speranța că linia va contribui la depășirea dificultăților cu care se confruntă fermierii, după introducerea sancțiunilor la importul de fructe moldovenești pe piața din Federația Rusă.

„Acest eveniment este o contribuție importantă la avansarea spre identificarea de noi soluții. Decizia conducerii de a investi în această linie este o expresie de încredere față de politicile Guvernului, ale țării și ale agriculturii”, a declarat prim-ministrul.

Boris Efimov, directorul general al companiei „Orhei-Vit”, a declarat că întreprinderea cumpără acum mere de la producătorii autohtoni la un preț aproximativ de 60 de bani pentru un kilogram. Acesta a explicat că prețul merelor a scăzut în contextul embargoului rusesc. În anii precedenți, un kg de mere costa aproximativ 1,5 lei. „Cu ajutorul acestei linii, lărgim capacitatea de prelucrare. Dacă înainte prelucram câte 500 de tone de prune pe zi, acum prelucrăm 1 000”, a explicat acesta.

Noua linie de producere lucrează pe bază de biomasă (ceea ce rămâne din fructele procesate), care este ulterior folosită la fabrică.

„Orhei-Vit” exportă 50% din producție în Uniunea Europeană (Germania, Austria și Polonia).











Autor: Tatiana Scutaru
Stiri relevante
22.04.2025 14:46 1018 Dolarul american se prăbușește
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte