Ordinul lui Dodon: Drumurile să fie reparate până la 10 octombrie curent. Panglicele roșii ar putea fi tăiate în plină campanie electorală
Programul „Drumuri bune pentru toți” trebuie încheiat până la 10 octombrie curent, cu câteva zile înaintea datei alegerilor prezidențiale, este doleanța președintelui Igor Dodon.
Data până la care trebuie finalizate lucrările de reparație a drumurilor a fost enunțată astăzi de către șeful statului, după întrevederea cu premierul și spicherul.
„Am comunicat despre desfășurarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor în peste o mie de localități ale republicii noastre, în cadrul programului național „Drumuri bune pentru toți”. Acest proces va decurge în lunile august, septembrie și sperăm ca lucrările să fie finalizate până pe data de 10 octombrie curent. Totodată, continuă reabilitarea drumurilor naționale și în mare parte lucrările decurg conform tuturor normelor și standardelor tehnice”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Menționăm că autoritățile au promis să repare în acest an 906 km de drumuri din 1 200 de localități, dintre care doar a treia parte cu asfalt. Din bugetul de stat au fost alocate 1,375 de miliarde de lei pentru realizarea Programului de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale şi a străzilor.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 în România: Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu
Nicolae Negru // Fantoma trecutului promite schimbarea prezentului
Autoritățile din România fac exproprieri, pentru a construi Podul peste Prut de la Ungheni, parte a autostrăzii UNIRII