Opoziția prorusă din Parlament, tot mai caraghioasă: A ținut un moment de reculegere în memoria ucrainenilor uciși de Rusia în cei doi ani de război, dar NU a aplaudat veteranii războiului de la Nistru și l-au ignorat pe Navalnîi „ucis de Putin”
Socialiștii și comuniștii din Parlamentul R. Moldova „uimesc” societatea la fiecare ședință în plen. Pe lângă inițiativele sonorizate la începutul fiecărei ședințe, bazate de obicei pe narative convenabile Federației Ruse, opoziția prorusă se face de râs și atunci când decide pentru cine să țină sau nu un minut de reculegere.
Astăzi, de exemplu, deputații Blocului comuniștilor și socialiștilor au ținut in corpore un minut de reculegere în memoria sutelor de mii de victime ucrainene ucise de Federația Rusă în războiul declanșat acum doi ani, însă doar câțiva au aplaudat în picioare veteranii războiului de la Nistru, care au apărat acum 32 de ani independența R. Moldova.
Totodată, niciun deputat al opoziției proruse nu a vrut să țină un minut de reculegere în memoria politicianului rus de opoziție, Alexei Navalnîi, „ucis de imperiul criminal al lui Putin”.
„La 24 februarie, s-au împlinit doi ani de când regimul criminal al lui Putin a invadat Ucraina, iar milioane de ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească casele și țara. Un război nedrept, care a omorât deja sute de mii de oameni și a distrus în întregime sate și orașe ucrainene. În tot acest timp, militarii și civilii ucraineni își apără cu demnitate și dârzenie libertatea și țara și, datorită lor, noi trăim în pace. Pentru sacrificiul lor, dar și pentru miile de civili omorâți de atacurile Federației Ruse, vă propun să ținem un minut de reculegere”, este mesajul cu care spicherul Igor Grosu a început ședința de astăzi a Parlamentului.
Îndemnul i-a ridicat pe toți deputații în picioare, inclusiv pe comuniști și socialiști.
Minut de reculegere în Parlament pentru militarii și civilii ucraineni, uciși de Federația Rusă în ultimii doi ani de război
În continuare, președintele Parlamentului a prezentat un grup de veterani ai războiului de la Nistru, originari de la Bălți, Nisporeni, Chișinău, Dubăsari, Anenii Noi, Căușeni etc., care asistă la ședința de astăzi a deputaților.
„Astăzi avem în plenul Parlamentului câțiva bărbați ai neamului care, acum 32 de ani, au fost treziți de sunetul unui război nedrept, și-au luat armele în mâini și au mers să lupte pentru libertatea și independența R. Moldova, la 2 martie 1992”, a afirmat Igor Grosu.
Spicherul le-a spus că sunt „o memorie vie” și i-a îndemnat să meargă în școli ca să le povestească elevilor despre acele evenimente, moment în care deputații s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat îndelung.
Totuși, veteranii au fost onorați doar de câțiva deputați din opoziția prorusă, printre care Zinaida Greceanîi sau Petru Burduja.
Fostul șef de stat, comunistul Vladimir Voronin, da și alți colegi de-ai săi au preferat să-i ignore pe cei care au apărat cu arma în mâini independența R. Moldova în războiul moldo-rus de la Nistru.
Aplauze în Parlament pentru veteranii războiului de la Nistru, declanșat pe 2 martie 1992
Propunerea deputatei Natalia Davidovici de a ține un minut de reculegere în memoria opozantului rus Alexei Navalnîi, omorât într-o închisoare din Rusia, a fost ignorată totalmente de comuniști și socialiști.
Parlamentul ține un minut de reculegere în memoria opozantului rus Alexei Navalnîi
„Este tot ce trebuie să știm despre imperiul criminal al lui Putin, care omoară oamenii ce au altă opinie. Un regim care se teme de poporul său, de democrație și libera exprimare. (...) Regimul lui Putin se teme mai mult de Navalnîi mort, decât de Navalnîi viu”, a punctat Davidovici.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România