Oportunitate imensă pentru SOLUȚIONAREA definitivă a conflictului transnistrean: „E momentul în care se pot închide sursele alternative de finanțare pentru regimul separatist de la Tiraspol. Contrabanda nu mai merge...”
Așa-zisul „congres al aleșilor locali” din stânga Nistrului s-a încheiat cu nimic, iar acest lucru ar fi fost confirmat chiar de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care în discursul său anual adresat națiunii nu a scos niciun cuvânt despre R. Moldova și despre „protejarea” Transnistriei. În aceste condiții, a apărut o fereastră de oportunitate de a soluționa pe cale pașnică conflictul înghețat de peste 30 de ani, crede comentatorul politic de la București, Cristian Hrițuc.
Potrivit lui Hrițuc, mulți au fost panicați în privința posibilelor consecințe ale așa-zisului „congres al deputaților de toate nivelurile” din Transnistria, dar lucrurile erau previzibile. Și asta din cauza războiului pornit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
„La prima vedere, pare că acest război dezavantajează Chișinăul, dar nu este așa. Rușii nu au cum ajunge în Transnistria, aceasta e izolată complet. Putin poate face declarații belicoase și atât. Faptul că autoritățile de la Chișinăul a introdus taxele vamale, răspunsul transnistrenilor și tot filmul reprezintă, de fapt, o fereastră de oportunitate. Ce e nou? E un pas mare pentru Chișinău.
Autoritățile constituționale nu cedează șantajului. Transnistria poate rămâne fără energie, fără carburanți, fără bani, dacă situația escaladează. Ucrainenii au spus clar că vor lua imediat măsuri. S-a dat un semnal ferm transnistrenilor. Vreți să vă folosiți de infrastructura noastră, vreți să aduceți și să exportați marfă, atunci plătiți. Nu puteți face concurență neloială firmelor moldovenești. E momentul în care se pot închide sursele alternative de finanțare pentru regimul de la Tiraspol. Contrabanda nu mai merge. Afacerile, exporturile vor fi taxate”, a menționat Hrițuc într-o postare pe Facebook.
Acum trebuie de făcut al doilea pas. „Tiraspolul trebuie forțat să cheltuiască mai puțin pe trupele de miliție, așa cum bine spunea și vicepremierul Oleg Serebrian. Transnistria trebuie forțată să vadă realitățile. Vreți să fiți independenți - vă descurcați singuri. Puteți? Nu. Vreți să o luăm încet spre rezolvarea diferendului -conlucrați, respectați legile, nu mai ține cu șantajul. Așadar, chiar este o oportunitate”, a punctat Hrițuc.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2