19:48:02 21.11.2024
Stiri

OPINII // Ce spun ANALIŞTII despre marşul unionist din Bucureşti…

Reportaj 24.10.2016 09:30 Vizualizări2495 Autor: Ziarul National
OPINII // Ce spun ANALIŞTII despre marşul unionist din Bucureşti… Sursa: adevarul.ro


Analiştii în politică externă cer Ministerului de Interne să intervină cu tact, întrucât fiecare gest poate fi speculat de Chişinău de tabăra lui Igor Dodon, candidatul prorus la alegerile prezidenţiale de săptămâna viitoare. De asemenea, specialiştii susţin că la Chişinău se vorbeşte despre Est sau Vest, nicidecum despre unirea cu România.

„Jandarmul român nu va fi la noi stăpân!“, sună unul dintre sloganurile lui Igor Dodon, candidatul socialiştilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Or, sâmbătă, la Bucureşti, jandarmul român, de această dată la propriu, a ridicat cinci persoane de la marşul unionist, printre care şi liderul protestelor George Simion. „Asocierea paradoxală dintre programul politic al lui Igor Dodon şi ce s-a întâmplat la Bucureşti este inevitabilă. De aceea, autorităţile de la Bucureşti trebuie să fie mult mai atente în reacţii, astfel încât să nu fie folosite propagandistic la Chişinău, pentru că le-ar folosi indirect celor pe care România nu doreşte să-i ajute (Igor Dodon - n.r). Recomand mai multă înţelepciune din partea MAI, ca să fiu mai exact. Cei implicaţi în bătălia electorală din Republica Moldova vor urmări foarte atent evenimentele de la Bucureşti“, a declarat Cristian Diaconescu.

„România nu poate abandona subiectul unirii“

Europarlamentarul Cristian Preda, membru în Comisia de politică Externă, abia întors dintr-o delegaţie la Chişinău, spune că tema unirii cu România nu există pe agenda dezbaterilor electorale de acolo. „La Chişinău sunt două mari teme de campanie: pe de o parte, dacă se va continua Acordul de asociere cu UE, acord care a produs efecte pozitive. Sau, pe de altă parte, dacă moldovenii vor alege un candidat pro-Moscova pentru prima dată după 25 de ani de când au obţinut independenţa. Deci nu vorbeşte nimeni de unire şi e o iluzie să crezi că această temă poate fi forţată“, a spus Cristian Preda.

Europarlamentarul crede că, în contextul politic actual, în care Basarabia trebuie să aleagă între Est şi Vest, tema unirii cu România nu-şi are locul. „Cred că singura ambiţie politică relativă pentru Republica Moldova rămâne o candidatură la UE, ambiţie declarată de Guvernul de la Chişinău în 2014. Nu există resurse nici la Bucureşti, nici la Chişinău pentru reunificare. Exemplul german invocat de unii nu este relevant, pentru că est-germanii şi-au dorit să fie parte a comunităţii europene înainte de reunificare.

Aşadar, întrebarea este: va fi de acord Guvernul de la Chişinău după alegerile prezidenţiale să depună o cerere de aderare la UE?“, se întreabă, retoric, Cristian Preda.

Cristian Diaconescu spune că e de altă părere. „O dezbatere a unirii ar trebui să se ţină în primul rând în Parlamentele celor două ţări implicate. Dar România nu poate abandona acest subiect. Ar fi incorect“, a conchis fostul ministru de Externe.

Politicienii români s-au încălzit pentru campania electorală

Liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012“, George Simion s-a întâlnit în cursul zilei de sâmbătă cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare. Primul a fost liderul PMP Traian Băsescu, politician care susţine unirea cu Republica Moldova mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare, întrucât se bazează foarte mult pe votul românilor de peste Prut. La început, Băsescu le-a cerut unioniştilor să renunţe să stea în corturi la Universitate, mai ales că nu au autorizaţie. „Eu vă garantez că, dacă până la finalul zilei ne întâlnim cu toate partidele, diseară, la ora 20.00, retragem toate corturile“, a răspuns George Simion.

Liderul unioniştilor a avut şi un schimb de replici mai dur cu Traian Băsescu. „Eu am venit aici la partid, cu flash-mobul, şi am spus că domnul preşedinte Băsescu este şmecher“, a spus Simion, arătând că a avut o „exprimare pitorească“. „Poţi să renunţi la ea?”, i-a răspuns Traian Băsescu. „Pot să fiu şi eu foarte pitoresc şi o să îţi pară rău de pitorescul meu”, a continuat fostul şef al statului. George Simion a discutat apoi cu vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu. Principalele solicitări au vizat înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii, dar şi ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018. Ecaterina Andronescu a spus da.

A urmat întâlnirea cu liderul ALDE, Daniel Constantin, încheiată însă cu o răfuială internă: Constantin, dar mai ales Călin Popescu Tăriceanu au cerut demisia ministrului de Interne, Dragoş Tudorache, pentru că jandarmii au răspuns în forţă la protestul unioniştilor.

Şi Nicuşor Dan, liderul USR, l-a primit pe George Simion. „Consider că avem o responsabilitate pentru ei. În momentul de faţă nu există încă voinţa majorităţii cetăţenilor din Republica Moldova pentru unire. Sigur că România are partea ei de responsabilitate, de multe ori banii pe care România i-a trimis către Republica Moldova cu cele mai bune intenţii au ajuns în buzunarele unor oameni pe care cetăţenii din Republica Moldova îi consideră nepotriviţi şi există această asociere nefericită între corupţie şi România“, a spus Nicuşor Dan.

Liberalii nu au fost de găsit

Liberalii au fost singurii politicieni care nu au discutat cu unioniştii. La ora 10, George Simion a mers şi la sediul central al PNL, din Aleea Modrogan, însă liderii liberali nu erau prezenţi în sediu. „În afară de PNL, am fost la toate sediile. Sunt şapte partide care candidează integral la aceste alegeri şi mergem la ele. Cu PNL, această tăcere este îngrijorătoare. Dacă aceasta este atitudinea lor nu putem decât să rămânem consternaţi, dar credem noi că o să fim primiţi mâine sau poimâine sau în zilele următoare de către doamna Alina Gorghiu. E un semn de respect faţă de românii basarabeni şi faţă de toată mişcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului”, a mai spus Simion.

Cadouri de la Ghiţă

Spre seară, Simion a fost primit şi de reprezentanţii PRU, formaţiunea naţionalistă condusă de Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă, încheiată cu câteva cadouri din partea politicienilor români, evident, cu tentă naţionalistă: o monedă din vremea Împăratului Traian găsită în Dacia; o baionetă de luptă a unui soldat român din Primul Război Mondial; însemnările Mareşalului Antonescu în care condamna cedarea Basarabiei şi Bucovinei; o carte a lui Theodore Roosvelt care confirmă dreptul naţiunilor de a se autodetermina şi de a modifica graniţele în Europa prin voinţa cetăţenilor; primele acţiuni în original emise de Compania Astra Română care să arate că românii pot avea identitate economică şi se pot dezvolta armonios şi pot genera prosperitate.

Sursa: adevarul.ro

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md