Omul lui Dodon vrea un răspuns TRANȘANT de la Năstase în ceea ce privește o posibilă coaliție „de conjunctură” PPDA-PSRM împotriva PD
Membrul Comisiei de pe lângă președintele R. Moldova din domeniul mass-media și comunicare, Ernest Vardanean, vrea să afle de la liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, dacă e gata să facă o coaliție cu Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Acesta a pus această întrebare prin intermediul moderatoarei emisiunii „Glavnoie”, de la TVC 21, acolo unde va merge astăzi politicianul.
„Este gata Andrei de „o coaliție de conjuctură” cu PSRM, pentru o luptă comună cu PDM? Ceva de genul coaliției dintre PLDM și PCRM în primăvara anului 2013 (atunci când a fost demis Vlad Plahotniuc din funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului n.r.)”, a întrebat omul lui Igor Dodon.
Acesta a insistat pe lângă moderatoare să obțină un răspuns cât mai exact al liderului PPDA. „Roagă-l să răspundă maximal obiectiv, fără atacuri la persoană. Dă-i de înțeles că acest scenariu este examinat în unele capitale interesante la vest de râul Prut”, a mai adăugat Vardanean.
De menționat că vicepremierul pentru Integrare Europeană, președintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, a declarat că nu l-ar mira deloc dacă Andrei Năstase ar coaliza cu Dodon după alegerile parlamentare.
„Asta mi-aș putea imagina, că au mai făcut marșuri împreună prin centrul Chișinăului și au vorbit despre faptul ca să pună deoparte integrarea europeană. Puneau nu știu care batistă pe țambal… Pe mine nu m-ar mira dacă ar face o coaliție cu Dodon. Nu cred că unul sau altul sunt oameni cu convingeri. Sunt oportuniști pe care îi interesează în mod special puterea. Ar fi capabili să facă mai multe înțelegeri. Nu sunt kremlinolog sau specialist în personajele Andrei Năstase și Igor Dodon”, a spus Leancă, în cadrul unei emisiuni.
Permisele de conducere emise în R. Moldova, recunoscute în Franța: Condițiile impuse pentru a nu susține probe teoretice și practice
Forumul Oraşelor Înfrăţite, desfășurat la Iași, cu participarea a zeci de primari din R. Moldova: „Iașul a beneficiat enorm de pe urma aderării României la UE. A venit timpul ca frații moldoveni și ucrainenii să ni se alăture cât mai repede în UE”
PROGRAM // Cele mai de succes filme românești, dar și cei mai titrați regizori de peste Prut, în fața publicului din R. Moldova: Ce pelicule puteți vedea gratuit în cadrul Zilelor Filmului Românesc, care încep pe 26 septembrie la Chișinău