19:03:16 12.09.2024
Stiri

Olaf Scholz, sprijin PUTERNIC pentru R. Moldova: „Rusia încearcă să destabilizeze R. Moldova, mai ales pe fundalul alegerilor prezidențiale și aderării la UE. Vă vom sprijini din răsputeri”

Actualitate 21.08.2024 20:15 Vizualizări1692 Autor: ZiarulNational
Olaf Scholz, sprijin PUTERNIC pentru R. Moldova: „Rusia încearcă să destabilizeze R. Moldova, mai ales pe fundalul alegerilor prezidențiale și aderării la UE. Vă vom sprijini din răsputeri”


„Germania sprijină calea europeană a R. Moldova. Extinderea Uniunii Europene este în interesul UE, în interesul strategic atât al Germaniei, cât și al R. Moldova. Este o situație de win – win (ambele părți au de câștigat - n.r.)”, a declarat, miercuri-seară, la Chișinău cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Maia Sandu.

Potrivit oficialului german, R. Moldova se confruntă cu multe provocări, inclusiv atacuri hibride din partea Rusiei și a acoliților săi, însă reușește să reziste și să avanseze în drumul său spre aderarea la UE.

„Mă bucur să sunt din nou aici, la Chișinău. Această vizită este importantă, pentru că doresc să dau un semnal în ceea ce privește bunele legături dintre statele noastre și să exprim dorința noastră de a sprijini R. Moldova pe calea sa europeană. Discutăm mult cu doamna președintă Sandu și ne-am întâlnit deseori pentru a încheia acorduri noi și pentru a aprofunda cooperarea noastră. Un subiect important pentru ambele părți e modul în care reușim să coordonăm migrația și cum putem aprofunda cooperarea în acest domeniu.

Suntem conștienți de modul în care R. Moldova suferă de pe urma războiului de agresiune rusă împotriva Ucrainei. Știm că actori proruși, Rusia încearcă să destabilizeze R. Moldova, mai ales pe fundalul alegerilor prezidențiale și aderării R. Moldova la UE. Cel mai important mesaj al meu de astăzi e că România vă este alături ferm. Vom sprijini R. Moldova din răsputeri. Într-un mod excepțional, R. Moldova a reușit până acum să facă față tuturor încercărilor de destabilizare din străinătate. De la începutul mandatului dvs., doamnă președintă Sandu, ați realizat progrese deosebite. În pofida dificultăților economice, R. Moldova și-a deschis larg ușa pentru refugiații din Ucraina. Acest act umanitar este important și vă mulțumesc personal pentru acest efort”, a subliniat Olaf Scholz.

În același context, cancelarul Germaniei a lăudat autoritățile de la Chișinău pentru reformele implementate. „Ca urmare a eforturilor de reformă, R. Moldova e candidată la aderarea la UE. Pentru mine a fost important să sprijin acest demers în cadrul discuțiilor pe care le-am purtat la nivel de Consiliu UE. Este important pentru mine, pentru Guvernul pe care îl reprezint, ca discuțiile privind negocierile să continue. Ați demonstrat pași reformatori importanți. Este important să continuați pe această cale. Realizările R. Moldova, ale cetățenilor R. Moldova, sunt de laudă, sunt enorme.

Sprijinim R. Moldova pe calea europeană. Pentru noi este extrem de important că această decizie a fost luată (obținerea statului de țară candidat la aderare n.r.) și ne-am implicat mult ca acest lucru să devină posibil. Susținem aderarea și extinderea UE. Considerăm că procesele de aderare pornite cu mult timp în urmă de unele țări trebuie să continue și să reușim în viitorul apropiat să le finalizăm. Mă refer aici la țările din Balcanii de Vest, dar e valabil și pentru ceea ce am pornit acum, cu statutul de țări candidate pentru R. Moldova și Ucraina. Europa e un continent unit datorită percepțiilor și valorilor comune pe care le împărtășim – statul de drept, democrația, suveranitatea, intangibilitatea frontierelor, comunități și societăți deschise. De aceea, este important ca toate țările care doresc să adere să îndeplinească condițiile, reglementările juridice necesare pentru acest proces. Este un lucru pe care trebuie să ți-l asumi și să-l meriți. Și, dacă l-ai meritat, atunci lucrurile se desfășoară foarte repede. Și, ca să se desfășoare foarte repede, am creat acquis-ul comunitar, care reprezintă regulile ce trebuie îndeplinite înaintea aderării. Dacă reușești acest lucru și te bucuri de sprijinul țărilor din UE, iar Germania este un astfel de susținător, poți reuși să îndeplinești toate condițiile din acquis-ul comunitar, iar R. Moldova se află pe calea cea mai bună”, a subliniat Olaf Scholz.

Sursa citată s-a referit și la eventualele acțiuni de destabilizare mai pronunțate puse la cale de Rusia în raport cu R. Moldova, mai ales în contextul referendumului din toamnă.

„Războiul de agresiune al Rusiei este un factor de amenințare la adresa întregii Europe. E o amenințare serioasă, pentru că președintele Putin a demolat un concept care a durat multe decenii în Europa – vecinul nu trece granița în țara vecină în calitate de agresor. Cine cunoaște istoria acestei regiuni, știe că este periculos ca politicienii să răsfoiască manualele de istorie și să revendice teritoriile avute cândva. Granițele nu pot fi modificate, iar fiecare stat are dreptul la suveranitate și de a trăi fără frica vecinului. De aceea, este important ca noi toți să sprijinim Ucraina. Noi facem asta cu fonduri impresionante. Sunt impresionat de disponibilitatea și curajul ucrainenilor de a lupta pentru țara lor. O fac cu multă perspicacitate, o fac cu mult curaj. Să nu uităm că Rusia este o putere mondială, dar nu a reușit în decurs la doi ani de război să-și atingă țelurile. Mai mult, acum e în situația în care luptă pentru ca să-și apere frontierele. Este un semnal clar în ceea ce privește puterea rezistenței ucrainenilor.

Ucrainenii luptă și pentru securitatea noastră din Europa. Ne arată că trebuie să-ți aperi țara, valorile.

Acțiunile Rusiei nu se limitează doar la războiul din Ucraina. Există multe atacuri hibride. Și noi observăm acest fenomen în Germania. Acest lucru se întâmplă ți în R. Moldova, așa cum mi-a transmis doamna Maia Sandu. Cu ajutorul unor sume impresionante, anumiți indivizi încearcă să influențeze evoluția politică a R. Moldova. Referendumul din toamnă este un lucru important, este decizia cetățenilor de a porni pe calea europeană. De aceea, aceste eforturi R. Moldova sunt sprijinite de voința și dorința poporului”, a conchis Olaf Scholz.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
09.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine și cum îi „tort...

06.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // „Ouăle” serviciilor ...

02.09.2024 09:37 Nicolae Negru Nicolae Negru // O nouă șansă istoric...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md