Ofițerii vamali vânează mașinile aduse ilegal în R. Moldova: Le găsesc, de regulă, la dezmembrări. Ce riscă proprietarii care fentează legislația
Aduc mașini vechi din străinătate în R. Moldova și, în loc să le scoată de pe teritoriul republicii peste 180 de zile sau să le înregistreze oficial aici, le duc la dezmembrări, ca să obțină venituri.
Serviciul Vamal a întețit, în ultimul timp, controalele la parcurile de dezmembrări auto pentru a identifica mijloacele de transport care se află ilegal pe teritoriul republicii.
Recent, ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au verificat un parc de dezmembrări auto din sudul R. Moldova și au găsit nouă mijloace de transport cu numere străine, care au fost declarate prin acțiune la introducerea în republică și, conform legii, urmau a fi scoase de pe teritoriul R. Moldova după expirarea termenului de 180 de zile.
Mașinile depistate fuseseră înmatriculate în Bulgaria, Lituania, Marea Britanie, Polonia și România și proprietarii acestora le-au vândut pentru a fi dezmembrate, fără a le vămui pe teritoriul Republicii Moldova.
Toți cei care au fentat legislația vamală a R. Moldova în aceste cazuri sunt cercetați de către oamenii legii.
Serviciul Vamal amintește că mijloacele de transport cu numere străine care sunt introduse în R. Moldova în regim vamal de admitere temporară, fiind declarate prin acțiune, nu pot fi vândute, donate, transmise prin moștenire, închiriate, subînchiriate, date în comodat, gajate, transferate sau puse la dispoziția unei alte persoane pe teritoriul Republicii Moldova, decât cu acordul organului vamal, numai după achitarea drepturilor de import.
În cazul în care mijlocul de transport nu este scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există, deoarece a fost distrus sau vândut la piese, organul vamal oricum va încasa drepturile de import, conform legislației în vigoare.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale