Oficialii de la Chișinău își ÎNTRERUP contactul direct cu JURNALIȘTII. Cum vor comunica, începând de astăzi, cu presa premierul Chicu, președintele Dodon sau spicherul Greceanîi
Reprezentanții presei din R. Moldova nu vor mai putea fi prezenți, începând de astăzi, la briefingurile sau conferințele de presă organizate de prim-ministrul Ion Chicu, președintele Igor Dodon, spicherul Zinaida Greceanîi sau alți oficiali.
„Începând din momentul acesta, comunicarea cu presa, înclusiv pentru siguranța dvs., o vom efectua în alt format. Toate briefingurile vor fi online. Întrebările pe care le vor avea reprezentanții presei vor fi recepționate, iar cei responsabili vor răspunde la ele”, a declarat astăzi Ion Chicu, într-un briefing de presă cu participarea jurnaliștilor.
Astfel, reprezentanții presei vor expedia întrebările pe adresa de email presa@gov.md sau le vor adresa oficialilor prin intermediul comunicatorilor de la instituțiile respective.
Premierul a precizat că acest lucru se face cu scopul de a asigura respectarea recomandărilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Organizației Mondiale a Sănătății, dar și pentru siguranța tuturor părților implicate în comunicarea publică.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania