Oficiali FBI din investigaţia privind Rusia îl numesc „idiot” pe Trump
Doi oficiali FBI care au fost aleşi să facă parte din investigaţia consiliului special în ceea ce priveşte campania lui Donald Trump l-au numit pe acesta „un idiot” şi „o persoană dezgustătoare”.
Unul dintre oficiali a spus într-un text trimis chiar în noaptea alegerilor că ideea că Trump ar putea fi preşedinte este „înfricoşătoare”.
Peter Strzok, un agent de contra-spionaj al FBI-ului, a fost exclus din echipa lui Robert Mueller din consiliul special anul acesta, după ce s-au descoperit mesaje între acesta şi Lisa Page, un avocat al FBI.
Sute dintre aceste mesaje, care au ieşit la iveală într-o investigaţie a Departamentului de Justiţie privind folosirea de către Hillary Cliton a unui server privat de e-mail, au fost aduse în faţa comitetelor Congresului.
Existenţa mesajelor a oferit o nouă linie de atac pentru Donald Trump, care s-a folosit de acestea pentru a acuza conducerea FBI că are afilieri politice. De asemenea, republicanii s-au folosit de aceste descoperiri pentru a sugera că echipa lui Mueller este împotriva lui Trump.
Mesajele au început în 2015, la scurt timp după începerea investigaţiei de către FBI asupra serverelor de e-mail şi au continuat pentru un an şi jumătate pe măsură ce cursa prezidenţială lua avânt.
Cele 375 de mesaje cuprind o varietate de teme politice. Pot fi găsite comentarii insultătoare despre membri ai Partidului Democrat, inclusiv despre Bernie Sanders, dar cele mai dure sunt pentru Donald Trump, scrie news.ro.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”