PREMIERĂ // Listele a peste 35 de mii de persoane din Basarabia, DEPORTATE în perioada 6 - 9 iulie 1949 în Siberia, făcute publice de Agenția Națională a Arhivelor
Numele majorității victimelor regimului sovietic, deportate în Siberia în perioada 6 - 9 iulie 1949 au fost făcute în premieră publice.
Listele, inclsiv pe eșaloare și vagoane, pot fi găsite pe site-ul Agenției Naționale a Arhivelor, anunță directorul instituției, Igor Cașu.
Este vorba despre 35 144 de persoane din cele 35 796 care au fost deportate în Siberia din RSS Moldovenească acum 73 de ani în cadrul operațiunii „IUG” (sud - n.r.).
„În total, în liste apar 35 144 de persoane. După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați a fost de 35 796 de persoane, dintre care 14 033 de femei, 11 899 de copii și 8 864 de bărbați. Prin urmare, listele pe care le oferim acum în premieră publicului larg conțin aproape 99 la sută din cei care au fost deportați. Puteți descărca toate listele în format pdf și găsi în câteva clipe printr-o căutare simplă, pe nume sau localitate, informația care vă interesează. Alternativ, puteți folosi opțiunea de căutare direct pe site după nume, prenume, localitate, anul de naștere”, a scris istoricul Igor Cașu pe Facebook.
CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE
Aceeași sursă susține că informația prezentată oferă posibilitatea de a vedea exact de unde a fost îmbarcată fiecare persoană deportată și unde sau dacă, în unele cazuri, a mai a ajuns la destinație, dar și numele celor care s-au născut între timp în cele câteva săptămâni cât a durat drumul spre Siberia.
Amintim că regimul stalinist a organizat câteva rânduri de deportări din Basarabia ocupată. Primele au avut loc în 1941, iar ultimele - în 1951.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani