OFICIAL // Peste 10 mii de familii au primit, de la începutul anului, indemnizații unice de 20 000 de lei la nașterea copilului, iar aproape 19 mii de copii cu vârsta de până la doi ani - câte 1 000 de lei lunar
Un număr de 10 184 de familii au beneficiat, de la începutul anului 2024, de indemnizația unică la nașterea copilului, în valoare de 20 000 de lei. Această indemnizație a cunoscut o creștere semnificativă de plus 217%, comparativ cu anul 2019, când mărimea acesteia era de 6 303 lei.
De asemenea, de la începutul anului curent, 18 649 de copii au primit indemnizația lunară pentru copii până la 2 ani, în valoare de 1 000 de lei, arată datele Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Guvernul a stabilit această indemnizație lunară pentru toți copiii cu vârstă de până la 2 ani, indiferent de statutul părintelui (persoană asigurată sau neasigurată), începând cu 1 octombrie 2022. De la introducerea acestei indemnizații și până în prezent au beneficiat în total 61 813 de copii.
În plus față de indemnizațiile menționate, părinții care sunt persoane asigurate beneficiază suplimentar de indemnizație lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de trei ani, calculată în funcție de salariul părintelui și achitată conform opțiunii solicitate.
Totodată, pentru copiii gemeni sau pentru mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină se acordă, pentru fiecare dintre copii, o indemnizație lunară de suport în mărime de 500 de lei până la împlinirea vârstei de trei ani.
Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din republică sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi. Plățile sunt proactivate, se oferă din oficiu, fără necesitatea de a depune cereri adiționale.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român