18:58:37 12.09.2024
Stiri

Ofensiva din regiunea Kursk a dat o „lovitură dură” propagandei lui Putin

Actualitate 22.08.2024 08:59 Vizualizări606 Autor: Ziarul National
Ofensiva din regiunea Kursk a dat o „lovitură dură” propagandei lui Putin Getty


Ofensiva ucraineană pe teritoriul rus de la Kursk dă o ,,lovitură dură" propagandei preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, relatează AFP şi dpa.

El a adăugat, într-o postare pe X, că ridicarea restricţiilor privind utilizarea armelor furnizate de occidentali ar permite forţelor ucrainene să-şi întărească capacităţile de apărare şi să „salveze vieţi”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel luni la aliaţii săi occidentali să autorizeze Kievul să lovească Rusia cu armele cu rază lungă de acţiune livrate, pentru a opri avansul armatei ruse în estul Ucrainei.

Dacă ofensiva ucraineană declanşată la 6 august în regiunea rusă Kursk beneficiază de multă atenţie pentru că aduce ostilităţile pe teritoriul atacatorului, epicentrul luptelor rămâne estul Ucrainei, unde trupele Kremlinului, mai bine echipate şi mai numeroase, continuă să avanseze.

„Ucraina nu poate opri avansul armatei ruse pe front decât printr-o singură decizie pe care o aşteptăm de la partenerii noştri: decizia privind capacităţile cu rază lungă”, a declarat Zelenski în faţa ambasadorilor ucraineni la Kiev, citează Agerpres.

Ridicarea acestor restricţii ar întări capacităţile de apărare ale Ucrainei eliminând „sanctuarul” de care beneficiază Rusia în profunzimea teritoriului său de unde loveşte ţinte ucrainene, a explicat Borrell. Aceasta ar permite, de asemenea, „avansarea eforturilor de pace”, a adăugat el.

Acest subiect va fi evocat la o viitoare reuniune a miniştrilor de externe ai UE de pe 29 august de la Bruxelles, în prezenţa şefului diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba. Aceasta va fi urmată a doua zi de o reuniune a colegilor lor de la apărare.

Mai multe ţări occidentale, între care şi SUA, menţin restricţii privind utilizarea pe teritoriul rus a armelor pe care le furnizează Ucrainei.

Washingtonul a autorizat totuşi Kievul să lovească ţinte militare legitime în Rusia, dar numai în apropierea frontierei, în special în jurul Harkov, unde armata rusă a lansat în mai o ofensivă.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
09.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine și cum îi „tort...

06.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // „Ouăle” serviciilor ...

02.09.2024 09:37 Nicolae Negru Nicolae Negru // O nouă șansă istoric...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md