15:55:16 23.12.2024
Stiri

Ocupanții ruși au pus ochii pe hotelul Sofiei Rotaru din Crimeea

Actualitate 21.06.2024 10:37 Vizualizări2523 Autor: ZiarulNational
Ocupanții ruși au pus ochii pe hotelul Sofiei Rotaru din Crimeea

În orașul Ialta din peninsula Crimeea, cântăreața Sofia Rotaru are o vilă pe care ocupanții ruși și-au propus să o transforme în spital militar, scrie „Crime Realities”.

În urmă cu aproape 30 de ani, cunoscuta cântăreața Sofia Rotaru a cumpărat la licitație o impozantă vilă pe faleza din Ialta, dar a transformat o parte din acesta într-un complex hotelier.

În ciuda anexării Crimeei, cântăreața a continuat să cânte pentru fanii din Federația Rusă, dar după invazia pe scară largă a trupelor lui Putin pe teritoriul Ucrainei, ea s-a poziționat împotriva războiului, publicând pe Instagram mesaje în acest sens.

Rotaru a oferit sprijin Forțelor Armate ale Ucrainei, inclusiv financiar. Ocupanții ruși au decis să se răzbune pe legendara cântăreață și să-i ia proprietatea.

Organizația „Veterani de Război” a Federației Ruse a făcut un apel la Procurorul General cu cererea pentru confiscarea vilei în vederea înființării unui spital pentru cei care au luptat împotriva Ucrainei. Motivul confiscării hotelului este faptul că artista face regulat donații Forțelor Armate ale Ucrainei și „așteaptă recucerirea Crimeei de către Ucraina”.

Anterior, senatorul rus Serghei Cekov a făcut o propunere de „naționalizare” a hotelului Sofia Rotaru din Crimeea și transformarea acestuia într-un „Palat de Nunți”.

În plus, în aprilie 2024, „Veteranii Rusiei” au făcut apel la Procuratura Generală a Federației Ruse cu o cerere de o priva pe Sofia Rotaru și de proprietatea sa din Moscova.

Anterior, Sofia Rotaru a postat pe Instagram o poză cu un soldat al Forțelor Armate ucrainene și a fost criticată de presa rusă.

Sofia Rotaru, născută la Noua Suliță, Cernăuți, Ucraina, și-a început cariera muzicală după absolvirea conservatoriului din Chișinău. În 1986, a fost prima cântăreață care a primit titlul „Artist al Poporului din URSS” și în 2000 a fost numită Cântăreața secolului XX. Azi, Sofia Rotaru are cetățenie ucraineană și este cetățean de onoare al Crimeei și Ialtei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md