Obiective MAJORE pentru viceprim-ministra Gherasimov. Președinta Maia Sandu: „Am intrat într-o fază DECISIVĂ a procesului de integrare europeană. Anul viitor trebuie să ajungem la linia de FINIȘ, pentru ca să putem sărbători ADERAREA la UE”
Guvernul R. Moldova, în frunte cu noul vicepremier pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, au sarcina de a apropia republica noastră și mai mult de Uniunea Europeană și standardele comunitare, astfel încât la anul viitor să fie finalizate negocierile de aderare. Acest obiectiv a fost trasat astăzi de către președinta Maia Sandu, în cadrul ceremoniei de învestire în funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană a Cristinei Cherasimov.
„Acum intrăm într-o fază decisivă a procesului de integrare europeană, după ce am obținut decizia pozitivă din partea statelor membre ale UE cu privire la inițierea negocierilor. Bineînțeles că acum toți ochii vor fi pe ce se întâmplă la noi acasă. Noi am reușit să construim relații foarte bune cu UE, cu statele membre și am reușit să obținem votul lor de încredere, dar acum trebuie să ne mișcăm hotărât ca să ajustăm legile, regulile, standardele noastre la cele ale UE. Avem un plan ambițios, deci e foarte mult de lucru și e nevoie ca tot Guvernul, administrația publică centrală, dar și cea locală să se unească în jurul unui efort major, care să grăbească procesul de integrare europeană”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, de abilitățile Cristinei Gherasimov s-ar lega acest proces dificil de negocieri cu UE.
„Cristina Gherasimov are experiență în instituțiile statului în ultimii trei ani. Are experiență și până să vină să lucreze în instituțiile de stat, iar această experiență ne va ajuta să organizăm procesele eficient, ca să reușim să implicăm toată lumea și să reușim să ne mișcăm cu pași rapizi, pentru ca anul viitor să ajungem la linia de finiș și ca să putem sărbători aderarea R. Moldova la UE. Este mult de lucru, este o responsabilitate enormă, dar am încredere că echipa Guvernului va reuși să realizeze planurile ambițioase pe care le avem”, a punctat Sandu.
Premierul Dorin Recean i-a mulțumit, la rândul său, Cristinei Gherasimov pentru că a acceptat această funcție.
„Îți mulțumesc pentru că ai acceptat această provocare. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l realizăm e să construim Europa acasă. Bine ai veni în echipă, Cristina”, a spus Recean.
Amintim că, pe 1 februarie curent, Parlamentul a aprobat o nouă structură pentru Guvernul Recean. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se va numi doar Ministerul Afacerilor Externe, iar de parcursul european se va ocupa viceprim-ministru pentru Integrare Europeană fără portofoliu, Cristina Gherasimov. Vicepremierul Gherasimov va gestiona și Biroul pentru integrare europeană din cadrul Cancelariei de Stat și va fi negociatorul-șef al R. Moldova în relația cu UE.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”