Obiceiuri care pot reduce riscul de a dezvolta cancer de sân
Cancerul de sân este diagnosticul pe care îl primesc anual un număr mare de femei, acesta fiind cel mai răspândit tip de cancer la nivel mondial. Deși apare în mod frecvent, în cele mai multe dintre cazuri șansele de supraviețuire sunt mari, mai ales dacă pacientele ajung rapid la medicul specialist.
Datorită programelor de screening, numărul femeilor care își pierd viața după ce au fost diagnosticate cu cancer de sân a scăzut, ceea ce arată încă o dată importanța prevenției în cazul acestei boli. Deși nu există o rețetă clară care poate trasa niște reguli în ceea ce privește prevenirea cancerului de sân, medicii spun că un stil de viață sănătos reduce riscul de apariție a cancerului mamar.
Iată patru obiceiuri care pot reduce riscul de a dezvolta cancer de sân
1. Consumul moderat de alcool
Studiile au arătat că un consum regulat de alcool poate duce la dezvoltarea a șapte tipuri diferite de cancer, inclusiv cancerul de sân. Alcoolul poate crește nivelurile de estrogen din organism, iar acest lucru favorizează apariția cancerului mamar. Consumul moderat de alcool înseamnă o băutură pe zi pentru femei și două pentru bărbați, acestea fiind cantitățile care nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
2. Sport
Sportul are multiple beneficii și chiar poate contribui la prevenirea cancerului de sân. Exercițiile fizice reduc inflamațiile și procentul de grăsime din corp, îmbunătățesc sistemul imunitar și astfel pot împiedica dezvoltarea cancerului de sân.
3. Dieta bogată în fibre
O dietă bogată în fibre asigură o digestie mai bună și un control al greutății. Un studiu din 2016 a arătat că adolescentele care au avut mese bogate în fibre aveau cu 25% mai puține șanse să fie diagnosticate cu cancer de sân la maturitate, potrivit time.com.
4. Renunțarea la fumat
Fumatul este un obicei nociv și care este asociat de multe ori cu cancerul pulmonar, dar există cercetări care spun că substanțele nocive din țigări pot crește riscul de a dezvolta și alte afecțiuni, printre acestea fiind și cancerul de sân. Un studiu din 2017 spune că femeile care încep să fumeze la vârste fragede au mai multe șanse să fie diagnosticate cu cancer de sân, țigările afectând dezvoltarea sânilor și provocând un dezechilibru hormonal.
Sursa: avantaje.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2